Brasicoterapia sau terapia cu varză este o metodă tera­peutică naturistă extrem de eficace şi cu rezultate remarca­bile, uneori de-a dreptul miraculoase, în foarte multe boli ce afectează fiinţa umană.

Utilizarea verzei îşi are originea în Antichitate, aşadar metoda a reuşit cu deplin succes să reziste probei timpului. Romanii foloseau varza intern şi extern, utilizând întreaga plantă după fierbere.

În practica actuală, în mod obişnuit se utilizează varza în stare naturală, crudă, fără niciun adaos. Trebuie subliniat fap­tul că se folosesc toate felurile de varză, inclusiv varza roşie.

În scop terapeutic, varza este utilizată fie intern (natu­rală sau murată), fie extern în diferite feluri, dar în special sub formă de cataplasmă.

Înainte de întrebuinţare, frunzele trebuie spălate. Dacă lăsăm frunzele întregi, se îndepărtează nervura centrală groasă, apoi se presează cu o sticlă sau cu un făcăleţ de lemn, pentru a le muia şi a scoate la suprafaţă sucul plantei. Înainte de a le utiliza, frunzele se încălzesc puţin. Se pot aplica în mai multe straturi, iar la sfârşit totul se fixează cu o legătură. Pentru compresele mai mici, se taie frunza de varză în mai multe fâşii, după mărimea locului de aplicare, apoi fâşiile se presează, se încălzesc şi se dispun în straturi. Şi în acest caz se leagă cu un bandaj.

O mare atenţie este necesară la compresele pentru răni sau abcese. Se vor alege frunze tinere, din care se vor tăia fâşii late de 3-4 cm alături de nervura centrală a frunzei. Dacă nu avem la dispoziţie frunze tinere, atunci alegem foile cele mai netede şi tăiem fâşii de la margine sau dinspre nervuri, pe care apoi le presăm şi le aplicăm ca ţiglele pe acoperiş; graţie acestei aşezări, secreţia se scurge printre ele. În orice caz, pe rană nu trebuie să fie nicio încreţitură, ci numai frunze netede, bine întinse. O îndoitură a frunzei, cât de mică, poate provoca dureri.

Acţiunea venei în aplicaţii externe

Frunza de varză favorizează secreţia sau supuraţia în ca­zuri de abcese, băşici, pustule, furuncule sau erizipel, dar şi prin pielea sănătoasă care acoperă ţesuturi bolnave în pro­funzime. Această acţiune de curăţire este de obicei urmată de ameliorare şi adesea de vindecare. Aşadar, acţiunea de vindecare a verzei este indirectă. În unele cazuri de abcese, durerile şi inflamaţiile se accentuează, iar puroiul iese ames­tecat cu sânge. Acest lucru alarmant este datorat unei secreţii toxice, care irită ţesutul. De aceea, aplicaţia de varză se în­trerupe, dar eliminarea fiind începută, abcesul sau rana se vindecă uşor.

Proprietatea de vindecare a verzei se bazează pe un fel de „afinitate” pentru orice lichid toxic din organism – care se manifestă în abcesele simple sau cu cruste, prin ţesuturile moarte, prin pielea inflamată, dar şi prin pielea sănătoasă ce acoperă tumori, care se pot resorbi apoi uşor.

Dacă boala se extinde pe suprafeţe mari sau pe pielea întregului corp, atunci acţiunea verzei este generală, chiar dacă se aplică numai în anumite locuri, deci efectul se ex­tinde asupra întregului corp. Lichidul aflat sub piele, în

părţile neacoperite de frunzele de varză, este absorbit şi di­rijat spre părţile acoperite de cataplasmă, iar de acolo este eliminat.

Aplicarea de frunze varză peste o rană purulentă împie­dică în mod sigur o evoluţie spre septicemie.

Vindecarea obţinută astfel este completă şi sigură, de­oarece ea intervine numai după ce cauza bolii a fost înde­părtată, iar urmările ei au dispărut.

Tratamentul cu varză se armonizează perfect cu forţele naturale de vindecare. Natura caută să alunge din corp cau­zele şi urmările care au determinat afecţiunile pielii, iar varza susţine din exterior această tendinţă.

Vindecarea cu varză a unui abces de orice mărime şi orice vechime este nepericuloasă şi recidivele sunt rare.

Cicatricele rămase după aplicarea frunzelor de varză au un aspect frumos şi curat.

Scarlatina, pojarul, vărsatul şi alte boli asemănătoare care au fost tratate cu varză nu lasă după ele decât puţine complicaţii sau chiar deloc.

Proprietatea verzei de a neutraliza cauza proprie a unei boli şi de a evita urmările ei nu s-a mai observat până acum la niciun alt remediu; vindecarea apare atât de clar în timpul tratamentului cu varză, încât se pot deduce următoarele:

a. cauzele maladive proprii ale pielii sau cele provocate de alte maladii sunt îndepărtate prin secreţie şi supuraţie;

b. multe boli au drept cauză o otrăvire specifică a lichi­delor din corp;

c. natura realizează vindecarea, prin aceea că lichidele otrăvite sunt dirijate prin piele şi se strâng în băşicuţe, pus­tule sau în porţiuni de piele inflamate sau purulente.

Frunza de varză grăbeşte evoluţia favorabilă, datorită afinităţii ei pentru secreţiile nocive. Odată cu încheierea scur­gerii acestor lichide, dispare şi afecţiunea cutanată, iar pielea se vindecă.

Compoziţie şi proprietăţi

Rolul vindecător al verzei este departe de a fi pe deplin cercetat. Sunt cunoscute mai ales componentele sucului ei, în care s-au găsit: 0,63% amidon, 0,29% proteine, 0,05% răşini, 2,89% extras de gome vegetale, 2,8% substanţe solu­bile în apă şi alcool. În plus, sucul de varză mai conţine: sul­fat de potasiu, oxid de fier şi oxid de magneziu. Alte analize au pus în evidenţă prezenţa sulfului. Cercetări mai noi arată că varza conţine fosfor, magneziu şi zinc, precum şi vitami­nele C, Bl, B2, PP şi U. La 100 g de varză corespund în general circa 70 calorii, 2-3 g proteine şi până la 100 mg vi­tamina C.

Deocamdată acţiunea vindecătoare a verzei nu poate fi atribuită niciuneia dintre aceste substanţe şi nici combinaţiei lor.

Bunăoară, în tratarea nevralgiilor faciale, a durerilor de dinţi etc., după primele aplicări de varză apare o secreţie mai mult sau mai puţin bogată în lichid, care scade în aceeaşi mă­sură cu fenomenele de boală, iar la sfârşit dispare odată cu ele. Prin eliminarea altor presupuneri, am putea să conchi­dem că puterea de vindecare a verzei trebuie atribuită exclu­siv afinităţii sale pentru secreţiile toxice din corp.

Despre efectele vindecătoare ale frunzelor de varză

Înainte de a ne referi la bolile în care se manifestă acţiu­nea terapeutică a verzei, merită a fi cunoscute aprecierile dr. A. Blanc şi ale farmacistului Camille Droz, privind con­diţiile optime pe care trebuie să le îndeplinească aceasta:

1. Pentru a acţiona din plin, frunza de varză trebuie să fie bogată în suc şi, cu cât e mai verde şi mai groasă, cu atât e mai activă. Dacă este uscată, devine inactivă.

2. Dacă, după o aplicaţie de 12 ore, frunza şi-a păstrat culoarea proaspătă şi verde, ea mai este încă utilizabilă şi ac­tivă, chiar dacă secreţia şi supuraţia au început.

3. Dacă frunza devine brună, secreţia sau puroiul conţin substanţe caustice.

4. Dacă frunza devine galbenă, uscată sau veştedă, boala ori este foarte rebelă, ori s-a vindecat prin compresele ante­rioare.

5.  Secreţia sau supuraţia sub influenţa verzei precedă orice vindecare.

Mai trebuie menţionate două fenomene contradictorii. Pe de o parte varza linişteşte durerile unei boli când ele sunt foarte violente, pe de altă parte se produc dureri când boala este insesizabilă, paralel începând şi procesul necesar vinde­cării.

Boli la care efectul verzei se face cel mai bine simţit

Varza este un remediu bun de luat în seamă pentru urmă­toarele afecţiuni: vărsat, urticarie, pojar, scarlatină, zona zoster, eczeme, afecţiuni eruptive, erizipel (cangrenos, traumatic), inflamaţii ale capilarelor, vaselor de sânge, ganglionilor lim­fatici, leziuni, răni, febre, malarie, nevralgii de orice fel, reu­matism, coxalgie, diabet şi gută, migrene, astm, guturai, bronşite, inflamaţii oculare.

Varza are şi o influenţă de normalizare a temperaturii corpului. Deşi poate fi greu de crezut, unele boli grave par să aibă drept cauză anumite toxine pe care varza, prin ac­ţiunea ei, le elimină prin piele. Acest proces a fost numit de dr. Blanc „depuraţie cutanată”.

Purificarea prin varză este un remediu la dispoziţia ori­cărui pacient, iar medicii îl pot indica în toate bolile de piele, precum şi în unele boli interne. Frunza de varză are de ase­menea o acţiune dezinfectantă, care se manifestă mai ales la vărsat, cangrene etc. Ea este şi un calmant, care nu-şi pierde această proprietate printr-o folosire îndelungată, cum e cazul cu unele preparate farmaceutice.

Diferite moduri de aplicare

Ameţeală, cefalee, irascibilitate, tensiuni nervoase: se înfăşoară picioarele cu frunze de varză, schimbând compresa dimineaţa şi seara.

Arsuri: compresele cu varză atenuează arsurile, durerea, evită formarea băşicilor şi lasă în urmă cicatrice curate şi mult mai puţin inestetice (faţă, mâini, gât).

Astm: dimineaţa şi seara, pe piept şi porţiunea superioară a abdomenului, se pun comprese din frunze mari.

Cruste pe pielea capului: se îndepărtează părul de pe partea bolnavă, apoi se aplică fâşii de frunze şi se fixează bine cu o căciuliţă. Se înlocuiesc de 2 ori pe zi; dacă secreţia este abundentă, se schimbă mai des, deoarece altfel apar iri­taţii. La fiecare schimbare se spală bine capul.

Gută: se pun comprese pe locurile dureroase; dacă sunt atinse degetele, se înfăşoară piciorul sau mâna în fâşii din frunze de varză, se leagă, se învelesc locurile cu vată şi apoi cu o pânză.

Inflamaţii oculare: când sunt intense, se pun comprese ziua şi noaptea, dacă sunt mai uşoare, numai noaptea.

Malarie: compresele care se aplică pe braţe şi picioare atrag sângele în aceste părţi şi micşorează brusc afluxul de sânge la cap.

Nevralgii: compresele se aplică pe locurile dureroase.

Panariţiu: se înfăşoară degetul întreg, reînnoindu-se compresa dimineaţa şi seara.

Pojar: compresele se pun dimineaţa şi seara pe extre­mităţi, cu frunze de varză uşor încălzite. Concomitent se beau ceaiuri medicinale din tei, viorele sau muşeţel.

Reumatism: se pun comprese pe locurile dureroase.

Înainte de aplicarea frunzelor de varză, se recomandă ca pielea să fie bine spălată, în toate cazurile.

Remediul ulcerului se află în zeama de varză

De multă vreme în Rusia (şi în fosta Uniune Sovietică) s-a studiat cu toată seriozitatea posibilitatea tratării ulcerului gastric cu zeamă de varză. Un medic american de la Univer­sitatea Stanford, Garnett Cheney, a întreprins încă din 1950 cercetări pe aceeaşi linie. Se pare că este vorba de acţiunea aşa-numitei vitamine ,,U” (S-metil-metionină), ceea ce duce la concluzia că boala ulceroasă stomacală poate fi conside­rată o avitaminoză. Se ştie că „vitamina” aceasta se distruge prin fierbere, se oxidează uşor, dar poate fi obţinută prin re­frigerarea şi uscarea legumelor. Reuşita tratamentului de­pinde totodată de activitatea normală a ficatului.

Tratamentele aplicate unor bolnavi de către Cheney cu zeama de varză au fost verificate şi de alţi medici americani, obţinându-se rezultate pozitive după circa 18-20 de zile de cură. După datele obţinute de alt medic, Zanlynski, ulcerul a dispărut după câteva săptămâni la 85% dintre pacienţii tra­taţi. Unii dintre ei afirmau că după 2-3 zile au constatat dis­pariţia neplăcerilor subiective. Extractul concentrat de varză, eventual şi cel uscat, s-a dovedit mai activ decât zeama proaspătă. După informaţii comunicate de doctorii Strahler şi Hanziger din Elveţia, la bolnavii de ulcer duodenal se ob­servă efecte mai bune decât la cei suferinzi de stomac. Ei au aplicat tratamentul timp de două luni.

Iată şi reţeta preparării, aşa cum o indică medicii ce ex­perimentează efectul sucului de varză. Căpăţâna proaspătă se curăţă, se spală, se taie şi se toacă cu un cuţit din oţel in­oxidabil; apoi se pune într-un vas adânc de porţelan sau gre­sie ceramică. Varza se presează puţin, se acoperă bine cu un capac, după care se lasă 24 de ore să „transpire” (ca salata de castraveţi) pentru a produce zeamă. Lichidul rezultat se stre­coară printr-o pânză deasă. Nu trebuie adăugată apă şi, bi­neînţeles, varza nu trebuie fiartă. Zeama se bea de 3 ori pe zi, cel puţin câte 200 ml, cu o jumătate de oră înainte de masă. Deocamdată, nu s-au verificat îndeajuns efectele acestui tra­tament. Cu rezervele de rigoare, dar ţinând seama de faptul că se aplică cu succes în unele ţări, vi-l comunicăm.

Menţiuni istorice despre utilizarea terapeutică a verzei

Încheiem însemnările consacrate proprietăţilor terapeu­tice ale frunzelor de varză cu câteva menţiuni istorice:

Rembert Dodoens (1517-1585) medic al împăraţilor germani, scrie în lucrarea sa, Istoria plantelor: „Sucul de varză purifică şi vindecă toate abcesele. Amestecat cu miere dă un sirop excelent contra tusei şi răguşelii. Varza fiartă vin­decă abcesele”.

Dr. Merat şi dr. de Lens de la Facultatea de Medicină din Paris scriu în Dicţionarul universal de medicinăapărut în 1829: „Varza e una dintre plantele cele mai valoroase, nu numai ca hrană; în Antichitate era apreciată îndeosebi pentru combaterea scorbutului şi gutei. Primul extract apos acţio­nează ca un purgativ, ultimul strânge stomacul. Frunzele fra­gede vindecă rănile, iar seminţele sunt un bun vermicid”.

În Dicţionarul botanic redactat în 1802 scrie: „Com­presa cu frunze de varză e cunoscută contra pleuritei, iar în Olanda, contra reumatismului. Varza fiartă în vin e bună con­tra bolilor de piele şi abceselor. Extractul din seminţe de varză combate limbricii. Apa sărată în care se păstrează vin­decă inflamaţiile”.

Medicul şi botanistul Jean Bauhin (1541-1613) a scris în Istoria plantelor. „Varza linişteşte şi purifică. Varza e diure­tică şi vindecă guta”.

Dr. P. J. Chomel (1671-1740), în Ghid uzual de plante (1782): „Toate soiurile de varză au o bună acţiune pectorală. Frunzele de varză roşie fierte în vin se folosesc pentru abce­sele produse de gută, precum şi împotriva rănilor. Varza albă este folosită în Olanda în comprese contra reumatismului, sub formă de alifie: varza albă, argilă plastică şi apă sufi­cientă se amestecă într-un vas de ceramică, apoi se fierb până ce varza se înmoaie; pasta călduţă se aplică pe locurile dure­roase. La ţară se aplică pe locurile dureroase şi se mai folo­seşte împotriva pleuritei: o cataplasmă de varză, cu usturoi fiert în vin alb”.

Benedictinul Nicolas Alexandre (1654-1728 ) în Dicţio­nar botanic şi farmaceutic spunea: „Frunza de varză vindecă şi usucă rănile. Varza roşie uşor încălzită, aplicată pe părţile laterale ale pieptului, calmează pleuritele. Prima infuzie de varză acţionează laxativ, următoarele sunt din ce în ce mai constipante. Varza roşie e bună contra tuberculozei pulmo­nare, seminţele de varză contra viermilor; fiertura de varză, contra arsurilor; din varză se prepară băuturi şi siropuri con­tra astmului şi altor boli de plămâni”.

Se spune că înţeleptul Cato şi familia sa au combătut ciuma cu varză. Pliniu spunea că Pitagora folosea ca medi­cament principal varza.

Celebrul navigator James Cook a dovedit că varza acră este unul dintre cele mai bune remedii împotriva scorbutului: niciun membru al echipajului său nu s-a îmbolnăvit.

Articole recomandate, in celelalte sectiune ale sitului:

Ai un articol si vrei sa-l publici pe acest site? Detalii aici:

Ti-a placut acest articol? Da Like, distribuie prietenilor tai sau evalueaza.