Terapia cu varza

Brasicoterapia sau terapia cu varză este o metodă terapeutică naturistă extrem de eficace şi cu rezultate remarcabile, uneori de-a dreptul miraculoase, în foarte multe boli ce afectează fiinţa umană.
Utilizarea verzei îşi are originea în Antichitate, aşadar metoda a reuşit cu deplin succes să reziste probei timpului. Romanii foloseau varza intern şi extern, utilizând întreaga plantă după fierbere.
În practica actuală, în mod obişnuit se utilizează varza în stare naturală, crudă, fără niciun adaos. Trebuie subliniat faptul că se folosesc toate felurile de varză, inclusiv varza roşie.
În scop terapeutic, varza este utilizată fie intern (naturală sau murată), fie extern în diferite feluri, dar în special sub formă de cataplasmă.
Înainte de întrebuinţare, frunzele trebuie spălate. Dacă lăsăm frunzele întregi, se îndepărtează nervura centrală groasă, apoi se presează cu o sticlă sau cu un făcăleţ de lemn, pentru a le muia şi a scoate la suprafaţă sucul plantei. Înainte de a le utiliza, frunzele se încălzesc puţin. Se pot aplica în mai multe straturi, iar la sfârşit totul se fixează cu o legătură. Pentru compresele mai mici, se taie frunza de varză în mai multe fâşii, după mărimea locului de aplicare, apoi fâşiile se presează, se încălzesc şi se dispun în straturi. Şi în acest caz se leagă cu un bandaj.
O mare atenţie este necesară la compresele pentru răni sau abcese. Se vor alege frunze tinere, din care se vor tăia fâşii late de 3-4 cm alături de nervura centrală a frunzei. Dacă nu avem la dispoziţie frunze tinere, atunci alegem foile cele mai netede şi tăiem fâşii de la margine sau dinspre nervuri, pe care apoi le presăm şi le aplicăm ca ţiglele pe acoperiş; graţie acestei aşezări, secreţia se scurge printre ele. În orice caz, pe rană nu trebuie să fie nicio încreţitură, ci numai frunze netede, bine întinse. O îndoitură a frunzei, cât de mică, poate provoca dureri.
Acţiunea venei în aplicaţii externe
Frunza de varză favorizează secreţia sau supuraţia în cazuri de abcese, băşici, pustule, furuncule sau erizipel, dar şi prin pielea sănătoasă care acoperă ţesuturi bolnave în profunzime. Această acţiune de curăţire este de obicei urmată de ameliorare şi adesea de vindecare. Aşadar, acţiunea de vindecare a verzei este indirectă. În unele cazuri de abcese, durerile şi inflamaţiile se accentuează, iar puroiul iese amestecat cu sânge. Acest lucru alarmant este datorat unei secreţii toxice, care irită ţesutul. De aceea, aplicaţia de varză se întrerupe, dar eliminarea fiind începută, abcesul sau rana se vindecă uşor.
Proprietatea de vindecare a verzei se bazează pe un fel de „afinitate” pentru orice lichid toxic din organism – care se manifestă în abcesele simple sau cu cruste, prin ţesuturile moarte, prin pielea inflamată, dar şi prin pielea sănătoasă ce acoperă tumori, care se pot resorbi apoi uşor.
Dacă boala se extinde pe suprafeţe mari sau pe pielea întregului corp, atunci acţiunea verzei este generală, chiar dacă se aplică numai în anumite locuri, deci efectul se extinde asupra întregului corp. Lichidul aflat sub piele, în
părţile neacoperite de frunzele de varză, este absorbit şi dirijat spre părţile acoperite de cataplasmă, iar de acolo este eliminat.
Aplicarea de frunze varză peste o rană purulentă împiedică în mod sigur o evoluţie spre septicemie.
Vindecarea obţinută astfel este completă şi sigură, deoarece ea intervine numai după ce cauza bolii a fost îndepărtată, iar urmările ei au dispărut.
Tratamentul cu varză se armonizează perfect cu forţele naturale de vindecare. Natura caută să alunge din corp cauzele şi urmările care au determinat afecţiunile pielii, iar varza susţine din exterior această tendinţă.
Vindecarea cu varză a unui abces de orice mărime şi orice vechime este nepericuloasă şi recidivele sunt rare.
Cicatricele rămase după aplicarea frunzelor de varză au un aspect frumos şi curat.
Scarlatina, pojarul, vărsatul şi alte boli asemănătoare care au fost tratate cu varză nu lasă după ele decât puţine complicaţii sau chiar deloc.
Proprietatea verzei de a neutraliza cauza proprie a unei boli şi de a evita urmările ei nu s-a mai observat până acum la niciun alt remediu; vindecarea apare atât de clar în timpul tratamentului cu varză, încât se pot deduce următoarele:
a. cauzele maladive proprii ale pielii sau cele provocate de alte maladii sunt îndepărtate prin secreţie şi supuraţie;
b. multe boli au drept cauză o otrăvire specifică a lichidelor din corp;
c. natura realizează vindecarea, prin aceea că lichidele otrăvite sunt dirijate prin piele şi se strâng în băşicuţe, pustule sau în porţiuni de piele inflamate sau purulente.
Frunza de varză grăbeşte evoluţia favorabilă, datorită afinităţii ei pentru secreţiile nocive. Odată cu încheierea scurgerii acestor lichide, dispare şi afecţiunea cutanată, iar pielea se vindecă.
Compoziţie şi proprietăţi
Rolul vindecător al verzei este departe de a fi pe deplin cercetat. Sunt cunoscute mai ales componentele sucului ei, în care s-au găsit: 0,63% amidon, 0,29% proteine, 0,05% răşini, 2,89% extras de gome vegetale, 2,8% substanţe solubile în apă şi alcool. În plus, sucul de varză mai conţine: sulfat de potasiu, oxid de fier şi oxid de magneziu. Alte analize au pus în evidenţă prezenţa sulfului. Cercetări mai noi arată că varza conţine fosfor, magneziu şi zinc, precum şi vitaminele C, Bl, B2, PP şi U. La 100 g de varză corespund în general circa 70 calorii, 2-3 g proteine şi până la 100 mg vitamina C.
Deocamdată acţiunea vindecătoare a verzei nu poate fi atribuită niciuneia dintre aceste substanţe şi nici combinaţiei lor.
Bunăoară, în tratarea nevralgiilor faciale, a durerilor de dinţi etc., după primele aplicări de varză apare o secreţie mai mult sau mai puţin bogată în lichid, care scade în aceeaşi măsură cu fenomenele de boală, iar la sfârşit dispare odată cu ele. Prin eliminarea altor presupuneri, am putea să conchidem că puterea de vindecare a verzei trebuie atribuită exclusiv afinităţii sale pentru secreţiile toxice din corp.
Despre efectele vindecătoare ale frunzelor de varză
Înainte de a ne referi la bolile în care se manifestă acţiunea terapeutică a verzei, merită a fi cunoscute aprecierile dr. A. Blanc şi ale farmacistului Camille Droz, privind condiţiile optime pe care trebuie să le îndeplinească aceasta:
1. Pentru a acţiona din plin, frunza de varză trebuie să fie bogată în suc şi, cu cât e mai verde şi mai groasă, cu atât e mai activă. Dacă este uscată, devine inactivă.
2. Dacă, după o aplicaţie de 12 ore, frunza şi-a păstrat culoarea proaspătă şi verde, ea mai este încă utilizabilă şi activă, chiar dacă secreţia şi supuraţia au început.
3. Dacă frunza devine brună, secreţia sau puroiul conţin substanţe caustice.
4. Dacă frunza devine galbenă, uscată sau veştedă, boala ori este foarte rebelă, ori s-a vindecat prin compresele anterioare.
5. Secreţia sau supuraţia sub influenţa verzei precedă orice vindecare.
Mai trebuie menţionate două fenomene contradictorii. Pe de o parte varza linişteşte durerile unei boli când ele sunt foarte violente, pe de altă parte se produc dureri când boala este insesizabilă, paralel începând şi procesul necesar vindecării.
Boli la care efectul verzei se face cel mai bine simţit
Varza este un remediu bun de luat în seamă pentru următoarele afecţiuni: vărsat, urticarie, pojar, scarlatină, zona zoster, eczeme, afecţiuni eruptive, erizipel (cangrenos, traumatic), inflamaţii ale capilarelor, vaselor de sânge, ganglionilor limfatici, leziuni, răni, febre, malarie, nevralgii de orice fel, reumatism, coxalgie, diabet şi gută, migrene, astm, guturai, bronşite, inflamaţii oculare.
Varza are şi o influenţă de normalizare a temperaturii corpului. Deşi poate fi greu de crezut, unele boli grave par să aibă drept cauză anumite toxine pe care varza, prin acţiunea ei, le elimină prin piele. Acest proces a fost numit de dr. Blanc „depuraţie cutanată”.
Purificarea prin varză este un remediu la dispoziţia oricărui pacient, iar medicii îl pot indica în toate bolile de piele, precum şi în unele boli interne. Frunza de varză are de asemenea o acţiune dezinfectantă, care se manifestă mai ales la vărsat, cangrene etc. Ea este şi un calmant, care nu-şi pierde această proprietate printr-o folosire îndelungată, cum e cazul cu unele preparate farmaceutice.
Diferite moduri de aplicare
Ameţeală, cefalee, irascibilitate, tensiuni nervoase: se înfăşoară picioarele cu frunze de varză, schimbând compresa dimineaţa şi seara.
Arsuri: compresele cu varză atenuează arsurile, durerea, evită formarea băşicilor şi lasă în urmă cicatrice curate şi mult mai puţin inestetice (faţă, mâini, gât).
Astm: dimineaţa şi seara, pe piept şi porţiunea superioară a abdomenului, se pun comprese din frunze mari.
Cruste pe pielea capului: se îndepărtează părul de pe partea bolnavă, apoi se aplică fâşii de frunze şi se fixează bine cu o căciuliţă. Se înlocuiesc de 2 ori pe zi; dacă secreţia este abundentă, se schimbă mai des, deoarece altfel apar iritaţii. La fiecare schimbare se spală bine capul.
Gută: se pun comprese pe locurile dureroase; dacă sunt atinse degetele, se înfăşoară piciorul sau mâna în fâşii din frunze de varză, se leagă, se învelesc locurile cu vată şi apoi cu o pânză.
Inflamaţii oculare: când sunt intense, se pun comprese ziua şi noaptea, dacă sunt mai uşoare, numai noaptea.
Malarie: compresele care se aplică pe braţe şi picioare atrag sângele în aceste părţi şi micşorează brusc afluxul de sânge la cap.
Nevralgii: compresele se aplică pe locurile dureroase.
Panariţiu: se înfăşoară degetul întreg, reînnoindu-se compresa dimineaţa şi seara.
Pojar: compresele se pun dimineaţa şi seara pe extremităţi, cu frunze de varză uşor încălzite. Concomitent se beau ceaiuri medicinale din tei, viorele sau muşeţel.
Reumatism: se pun comprese pe locurile dureroase.
Înainte de aplicarea frunzelor de varză, se recomandă ca pielea să fie bine spălată, în toate cazurile.
Remediul ulcerului se află în zeama de varză
De multă vreme în Rusia (şi în fosta Uniune Sovietică) s-a studiat cu toată seriozitatea posibilitatea tratării ulcerului gastric cu zeamă de varză. Un medic american de la Universitatea Stanford, Garnett Cheney, a întreprins încă din 1950 cercetări pe aceeaşi linie. Se pare că este vorba de acţiunea aşa-numitei vitamine ,,U” (S-metil-metionină), ceea ce duce la concluzia că boala ulceroasă stomacală poate fi considerată o avitaminoză. Se ştie că „vitamina” aceasta se distruge prin fierbere, se oxidează uşor, dar poate fi obţinută prin refrigerarea şi uscarea legumelor. Reuşita tratamentului depinde totodată de activitatea normală a ficatului.
Tratamentele aplicate unor bolnavi de către Cheney cu zeama de varză au fost verificate şi de alţi medici americani, obţinându-se rezultate pozitive după circa 18-20 de zile de cură. După datele obţinute de alt medic, Zanlynski, ulcerul a dispărut după câteva săptămâni la 85% dintre pacienţii trataţi. Unii dintre ei afirmau că după 2-3 zile au constatat dispariţia neplăcerilor subiective. Extractul concentrat de varză, eventual şi cel uscat, s-a dovedit mai activ decât zeama proaspătă. După informaţii comunicate de doctorii Strahler şi Hanziger din Elveţia, la bolnavii de ulcer duodenal se observă efecte mai bune decât la cei suferinzi de stomac. Ei au aplicat tratamentul timp de două luni.
Iată şi reţeta preparării, aşa cum o indică medicii ce experimentează efectul sucului de varză. Căpăţâna proaspătă se curăţă, se spală, se taie şi se toacă cu un cuţit din oţel inoxidabil; apoi se pune într-un vas adânc de porţelan sau gresie ceramică. Varza se presează puţin, se acoperă bine cu un capac, după care se lasă 24 de ore să „transpire” (ca salata de castraveţi) pentru a produce zeamă. Lichidul rezultat se strecoară printr-o pânză deasă. Nu trebuie adăugată apă şi, bineînţeles, varza nu trebuie fiartă. Zeama se bea de 3 ori pe zi, cel puţin câte 200 ml, cu o jumătate de oră înainte de masă. Deocamdată, nu s-au verificat îndeajuns efectele acestui tratament. Cu rezervele de rigoare, dar ţinând seama de faptul că se aplică cu succes în unele ţări, vi-l comunicăm.
Menţiuni istorice despre utilizarea terapeutică a verzei
Încheiem însemnările consacrate proprietăţilor terapeutice ale frunzelor de varză cu câteva menţiuni istorice:
Rembert Dodoens (1517-1585) medic al împăraţilor germani, scrie în lucrarea sa, Istoria plantelor: „Sucul de varză purifică şi vindecă toate abcesele. Amestecat cu miere dă un sirop excelent contra tusei şi răguşelii. Varza fiartă vindecă abcesele”.
Dr. Merat şi dr. de Lens de la Facultatea de Medicină din Paris scriu în Dicţionarul universal de medicinăapărut în 1829: „Varza e una dintre plantele cele mai valoroase, nu numai ca hrană; în Antichitate era apreciată îndeosebi pentru combaterea scorbutului şi gutei. Primul extract apos acţionează ca un purgativ, ultimul strânge stomacul. Frunzele fragede vindecă rănile, iar seminţele sunt un bun vermicid”.
În Dicţionarul botanic redactat în 1802 scrie: „Compresa cu frunze de varză e cunoscută contra pleuritei, iar în Olanda, contra reumatismului. Varza fiartă în vin e bună contra bolilor de piele şi abceselor. Extractul din seminţe de varză combate limbricii. Apa sărată în care se păstrează vindecă inflamaţiile”.
Medicul şi botanistul Jean Bauhin (1541-1613) a scris în Istoria plantelor. „Varza linişteşte şi purifică. Varza e diuretică şi vindecă guta”.
Dr. P. J. Chomel (1671-1740), în Ghid uzual de plante (1782): „Toate soiurile de varză au o bună acţiune pectorală. Frunzele de varză roşie fierte în vin se folosesc pentru abcesele produse de gută, precum şi împotriva rănilor. Varza albă este folosită în Olanda în comprese contra reumatismului, sub formă de alifie: varza albă, argilă plastică şi apă suficientă se amestecă într-un vas de ceramică, apoi se fierb până ce varza se înmoaie; pasta călduţă se aplică pe locurile dureroase. La ţară se aplică pe locurile dureroase şi se mai foloseşte împotriva pleuritei: o cataplasmă de varză, cu usturoi fiert în vin alb”.
Benedictinul Nicolas Alexandre (1654-1728 ) în Dicţionar botanic şi farmaceutic spunea: „Frunza de varză vindecă şi usucă rănile. Varza roşie uşor încălzită, aplicată pe părţile laterale ale pieptului, calmează pleuritele. Prima infuzie de varză acţionează laxativ, următoarele sunt din ce în ce mai constipante. Varza roşie e bună contra tuberculozei pulmonare, seminţele de varză contra viermilor; fiertura de varză, contra arsurilor; din varză se prepară băuturi şi siropuri contra astmului şi altor boli de plămâni”.
Se spune că înţeleptul Cato şi familia sa au combătut ciuma cu varză. Pliniu spunea că Pitagora folosea ca medicament principal varza.
Celebrul navigator James Cook a dovedit că varza acră este unul dintre cele mai bune remedii împotriva scorbutului: niciun membru al echipajului său nu s-a îmbolnăvit.
Articole recomandate, in celelalte sectiune ale sitului:
Ai un articol si vrei sa-l publici pe acest site? Detalii aici:
Ti-a placut acest articol? Da Like, distribuie prietenilor tai sau evalueaza.