TERAPIA CU LUMINA BIOPTRON

Terapia cu lumina BioptronUn loc tot mai important în cadrul terapiilor naturale şi 1-a câştigat în ultimul deceniu Terapia cu Lumină Bioptron. Cercetătorii care au elaborat-o au pornit de la efectele benefice şi, în anumite condiţii, curative ale luminii solare, care favorizează reglarea unor procese biologice importante ale organismului uman.

Este, de altfel, un fapt cunoscut pentru specialişti că noi transformăm lumina în energie electrochimică, necesară pentru susţinerea metabolismului şi sistemului endocrin şi că sinteza vitaminei D asigură dezvoltarea sănătoasă a oaselor. Pe drept cuvânt s-a afirmat că lumina solară este o parte esenţială a sistemului nostru biologic.

Dacă despre utilizarea luminii solare ca factor terapeutic în Antichitate cu­noaştem încă puţine lucruri, ştim în schimb că terapia cu lumină în epoca modernă are deja o istorie. Fondatorul fototerapiei moderne este medicul şi fiziologul danez Niels Ryberg Finsen (1860-1904) căruia i s-a decernat pentru această excepţională contribuţie ştiinţifică, cu un an înainte de a muri, Premiul Nobel. Cu ajutorul unui aparat (invenţie proprie) care poate emite lungimi de undă similare cu cele ale soa­relui, el a reuşit să utilizeze cu succes razele luminoase în tratamentul afecţiunilor cutanate şi în special în tratamentul lupusului cutanat tuberculos.

Terapia cu Lumină Bioptron

A devenit posibilă, ca unic sistem, începând cu anul 1988, când în Elveţia a fost înfiinţată compania Bioptron AG, ca parte inte­grantă a grupului Zepter.

Cunoştinţele, acumulate în timp, cu privire la rolul favorizant al luminii în reglarea unor procese biologice importante ale organismului uman, îmbogăţite de experienţa medicului şi fiziologului danez Niels Ryberg Finsen şi a fototerapeuţilor care i-au preluat şi aplicat principiile, precum şi cunoştinţele despre importanţa polarizării luminii dobândite în cursul cercetărilor efectuate cu lumina Laser le-au permis oamenilor de ştiinţă contemporani să dezvolte noul sis­tem de terapie cu lumină bazat pe Lumina Vizibilă Incoerentă Polarizată.

Utili­zarea acestui nou sistem de terapie cu lumină a devenit posibilă încă din 1988, când Bioptron AG a produs deja prima gamă de aparate bazate pe lumina V.I.P.

Terapia cu lumina BioptronPotrivit specialiştilor care 1-au elaborat, sistemul Bioptron foloseşte un anu­mit spectru al luminii, similar cu o parte a spectrului produs de soare, dar excluzând lumina UV, potenţial nocivă şi, în acest mod, foloseşte procesele naturale ca parte a vindecării. Promotorii terapiilor naturale înţeleg bine că sistemul Terapiei cu Lumi­nă Bioptron acţionează ca un declanşator şi reglator al proceselor biologice care ajută organismul să se regenereze, să-şi redobândească echilibrul şi, prin urmare, să se trateze el însuşi.

În acelaşi timp, aşa cum diferitele culori au efecte diferite asupra noastră, observaţie pe care se bazează cromoterapia, tot astfel fiecare din lungimile de undă ce compun lumina vizibilă exercită efecte specifice asupra organismului, acesta având nevoie de o gamă largă de frecvenţe pentru bunăstarea fizică şi psihică.

Practica terapeutică a dovedit că sistemul Terapiei cu Lumină Bioptron poate fi folosit cu rezultate evidente într-o varietate de afecţiuni ale pielii (acnee, dermatite, alergii, eczeme etc.), în tratamentul unor răni (ulcere varicoase, ulcere de decubit, ulcere diabetice, arsuri etc.), în dureri cu etiologie diversă (artrite reumati­ce, tensiune musculară, traumatisme musculare, durere articulară etc.), în afecţiuni specifice performanţei sportive şi în tratamentele cosmetice (pentru diminuarea sau îndepărtarea liniilor şi ridurilor fine, ridurilor „talpa gâştii”, celulitei).

Terapia cu Lumină Bioptron nu pretinde a se substitui celorlalte terapii, dar cercetătorii (între care avem bucuria de a descoperi şi un român, dr. Ion Gheorghe, cercetător ştiinţific principal) au demonstrat că aceasta ameliorează starea pacientului chiar şi în situa­ţiile în care metodele clasice de tratament eşuează.

Asocierea Terapiei cu Lumină Bioptron cu alte tipuri de terapie se poate face, după părerea noastră, de la caz la caz, în aşa fel încât să se obţină un efect de siner­gie. Considerăm, de exemplu, că efectele Terapiei cu Lumină Bioptron ar putea fi potenţate prin asocierea cu tratamentul pe principii fitoterapeutice, o cercetare care rămâne de făcut.