Mineralele si rolul lor in organism

Mineralele sunt substanţe esenţiale, fără de care viaţa n-ar exista. Alături de vitamine, substanţele minerale intră în componenţa hranei şi sunt necesare în formarea ţesuturilor şi în procesele biologice şi fiziologice ale organismului, prin urmare sunt vitale pentru funcţionarea organismului în parametri optimi.

În natură există peste 3000 de minerale anorganice, dintre care 100 sunt mai des întâlnite.

În or­ga­nismul uman există aproximativ 20 de minerale esenţiale pen­tru să­n­ă­t­atea noastră, unele aflate în cantităţi relativ mari (macroelemente – potasiu, calciu, fosfor, sodiu, magneziu, clor, sulf)), altele în doze mici (micro sau oligoelemente – zinc, fier, cupru, crom, mangan, cobalt, molibden, iod, fluor, nichel, bor) dar toate la fel de importante pentru o bună funcţionare a organismului. Deoarece sărurile minerale şi oligoelementele sunt compuşi anorganici, adică apar în natura fără viaţă, organismele vii nu şi le pot produce singure şi trebuie obţinute din mediu, prin hrană. Aşadar, pentru organismul uman, nevoia de minerale este la fel de mare ca şi nevoia de vitamine.

Efectele rafinării cerealelorminerale

În corp, mineralele lu­crea­ză fie în echipă, fie în con­curenţă unele cu altele. De aceea, ingerarea în exces a u­nu­ia poate provoca lipsa al­tuia. De exemplu calciul, mag­neziul şi fosforul se susţin reciproc în mo­mentul absorbţiei intes­ti­n­a­le şi la fel acţionează fierul, cu­prul şi zincul. În prezent, din cauza alimentelor sintetice sau a vieţii stresante, cele mai mari deficite la om sunt cele de calciu, fier şi zinc. Rafinarea cerealelor şi re­du­cerea conţinutului pâinii doar la amidon plus câteva zeci de arome, aditivi sau co­rec­tori de textură, mo­no­cul­turile agricole şi alţi factori au redus sub­stan­ţial conţinutul în săruri minerale al legumelor pe care le mân­căm azi. Numai măcinarea grâ­ului reduce cu aproape 60% conţinutul în vitamine şi mi­nerale al boabelor. Legu­me­le îngheţate sau cele din con­ser­ve sunt private (din cauza tra­tamentelor la care sunt su­puse pentru a rezista mult timp pe raft) de conţinutul în zinc.

Sărăcirea solului

Calciul pe care îl cumpără oa­menii de la farmacie pentru a corecta de­fi­ci­tele este puţin sau foarte greu absorbabil (ce­nu­şa minerală oferită sub formă de capsule sau tablete are o rată de absorbţie între 3 şi 13% – cel mai mult la copii şi cel mai p­u­ţin la adulţi). Legumele cul­ti­vate intensiv pentru ob­ţi­ne­rea de recolte bogate (care să aducă industriei agroalimentare profit mare într-un timp scurt) sunt din ce în ce mai lipsite de minerale, în schimb conţin multe pesticide sau metale grele. Solul este tot mai sărac în minerale utile, iar apa freatică sau care irigă aceste plantaţii este din ce în ce mai poluată (o problemă cu care se confruntă agricultura la nivel mondial este sărăturarea sau „albirea” solurilor de la mineralele din apa de irigaţii, în special sodiul, iar tendinţa a­ces­tui fenomen este de agr­a­va­re).

Industria medicală ne oferă minerale încapsulate

Pen­tru a corecta deficitul mare de mi­ne­rale, industria medicală ne o­fe­ră pastile şi capsule cu minerale. Ceea ce mulţi oameni nu ştiu este faptul că mineralele organice sau colo­i­da­le în cantitatea şi proporţia co­rectă şi care au o rată de ab­sorbţie de peste 98% se gă­sesc doar în seminţele, fructele şi le­gumele în stare naturală, proas­­pătă, cultivate în zone ne­po­luate şi care respectă prin­cipiul rotaţiei culturilor, pen­­tru a nu seca solul de minerale.

 

Mineralele şi oligoelementele – substanţe esenţiale pentru organism

 

Dintre minerale, două sunt cele care se găsesc în corp în cantităţi mai mari: calciul (2% din greutatea corporală) şi fosforul (1,5% din greutate), ambele prezente în dinţi şi oase. Fierul nu reprezintă decât 0,006% din greutatea corpului, deci circa 4,2 grame, dar aceasta nu înseamnă ca este mai puţin important. Prezent în moleculele de hemoglobină, el este cel care duce oxigenul de la plămâni către ţesuturi.

Deşi aflate în cantitate redusă în organismul uman, oligoelementele sunt foarte importante pentru susţinerea vieţii. Aceşti constituenţi infinitezimali ai plantelor (cereale, legume, fructe), indispensabili bunei funcţionări a organelor noastre, par să acţioneze prin simpla lor prezenţă şi nu prin cantitate. Printre rolurile acestora, se pot număra: protecţia împotriva cancerului (seleniul), combaterea cariei dentare (fluorul), scăderea în greutate (cromul). Pentru o bună funcţionare a organismului sunt necesare în jur de 20 de minerale, dar oamenii de ştiinţă consideră un număr de 7 ca fiind indispensabile: calciul, iodul, fierul, magneziul, fosforul, seleniul şi zincul. Alte minerale necesare corpului sunt: clorul, cromul, cobaltul, cuprul, fluorul, manganul, molibdenul, potasiul, sodiul, sulful, vanadiul. Oligoelemente precum siliciul, arsenicul şi nichelul sunt de asemenea importante pentru viaţă.

Surse naturale de săruri minerale

O alimentaţie echilibrată ar trebui să furnizeze toate mineralele şi oligoelementele necesare organismului. Asocierea în cadrul aceleiaşi mese a diferite ingrediente are un rol important în asimilarea mineralelor. Spre exemplu, Vitamina C sporeşte rata de absorbţie a fierului, iar vitamina D este mai bine absorbită în prezenţa calciului, în vreme ce excesul de fibre îi reduce asimilarea. De aici, apare nevoia de chelatizare a suplimentelor nutritive cu minerale şi oligoelemente. Chelatizarea este procesul prin care substanţele minerale sunt transformate într-o formă mai uşor asimilabilă. Astfel, suplimentele minerale chelatizate cu aminoacizi sunt asimilate de trei până la zece ori mai bine decât formele simple. Din păcate, modificarea genetică a fructelor şi legumelor, precum şi alimentele rafinate (pâinea albă, zahărul etc.) pierd prin prelucrare foarte mult din conţinutul lor în minerale şi oligoelemente. Urmările unei hrăniri cu astfel de alimente pot fi dereglări ale sănătăţii şi nevoia procurării acestor elemente necesare vieţii din suplimentele alimentare.

Mineralele şi rolul lor în structura organismului

 

Mineralele sunt componente  anorganice. La fel ca vitaminele, multe minerale funcţionează ca nişte coenzime, făcând posibile reacţiile chimice în tot organismul. Pe lângă rolul de coenzimă, unii micronutrienţi mai au şi alte funcţii, de exemplu: vitamina E acţionează ca un antioxidant, calciul şi magneziul intră în compoziţia oaselor, fierul face posibil transportul oxigenului de la plămâni la celulele organismului, iar vitamina D funcţionează ca un hormon.rolul mineralelor in organism

Calciul – este un constituent de bază al oaselor şi dinţilor şi un fortifiant al sistemului osos; stimulează activitatea unor enzime, favorizează permeabilitatea membranelor celulare, este cofactor al coagulării, intervine în secreţia unor hormoni (insulina) şi este esenţial pentru sănătatea dinţilor şi a oaselor, dar şi pentru coagularea sângelui, pentru muşchi, nervi şi inimă. Calciul se găseşte în produse lactate, gălbenuş de ou, sardine, somon, soia, nuci, migdale, seminţe de floarea-soarelui şi de susan, legume cu frunze verzi, fasole, conopidă, varză, mazăre, ţelină şi anumite ape minerale.

 

Fierul – are funcţie respiratorie, intrând în alcătuirea hemoglobinei; intervine în energetica celulară, în procesele de oxidoreducere şi în sinteza acizilor nucleici; susţine sistemul de apărare al organismului împotriva agresivităţii factorilor infecţioşi. Se găseşte în ficat, carne roşie, gălbenuş, nuci, ovăz, orez brun, cartofi, seminţe de floarea-soarelui, mazăre, ciuperci, broccoli, sparanghel, pătrunjel, cireşe, banane, avocado, prune uscate, stafide, cereale integrale. Cantităţi însemnate de fier, dar ceva mai greu asimilabile, conţin rădăcina de pătrunjel, smochinele, stafidele, caisele uscate, spanacul, urzicile, cartofii fierţi în coajă, migdalele şi celelalte fructe cu coaja lemnoasă.

 

Iodul – are un rol esenţial în buna funcţionare a glandei tiroide, intrând în alcătuirea hormonilor tiroidieni (tiroxina); asigură sănătatea pielii, părului şi unghiilor şi ajută la menţinerea greutăţii corporale în limite normale. Poate fi procurat prin consumul de peşti de apă sărată, fructe de mare, alge marine sau legume crescute în sol bogat în iod.

 

Magneziul – intervine direct în procesele metabolice, ca element constitutiv al unor enzime importante  (chinaze); ajută la fixarea calciului şi la absorbţia  potasiului; controlează, singur sau împreună cu alte vitamine şi minerale, procesele generatoare de energie la nivel celular, contracţia musculară, buna funcţionare a muşchiului cardiac şi a creierului, metabolismul lipidelor şi sintezele hormonale; are acţiune sedativă asupra sistemului nervos şi acţionează împotriva stresului, ca factor de detensionare; protejează organismul de decalcifieri şi reduce riscul formării de calculi renali; asigură buna funcţionare a sistemului gastrointestinal. Este prezent în legume verzi, morcovi, ciuperci, roşii, ceapă, usturoi, cartofi, pui, crab, seminţe, lămâi, grepfrut, migdale, nuca de cocos, stafide, cereale şi fulgi de cereale integrale (porumb, grâu, ovăz, orz, secară), nuci, alune, smochine, migdale, mere, lapte, ouă, ciocolată, crustacee.

 

 Zincul – constituie elementul activ pentru circa 300 de enzime, în care are rol structural, regulator sau catalitic; este esenţial pentru creştere şi dezvoltare; joacă un rol important în metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor şi acizilor nucleici, intrând în structura ADN; crucial pentru menţinerea structurii şi integrităţii membranei celulare; esenţial pentru sistemul imunitar, având acţiune antiinfecţioasă şi antitumorală; necesar în procesele de regenerare celulară; contribuie la structura normală a pielii şi la menţinerea sănătăţii acesteia, accelerând vindecarea rănilor; activează sinteza insulinei, precum şi procesele de detoxifiere pentru eliminarea unor compuşi chimici poluanţi; acţionează ca antioxidant, neutralizând radicalii liberi de oxigen; reglează nivelul de vitamina A şi cantitatea în care aceasta este eliberată de ficat; ajută la menţinerea în bună stare a prostatei; impulsionează sinteza hormonului sexual masculin (testosteronul), îmbunătăţind erecţia şi ejacularea; important în dezvoltarea normală a creierului şi pentru asigurarea funcţiilor sale. Necesarul de zinc poate fi asigurat din carne, ouă, fructe de mare, sardine, drojdie de bere, ton, germeni de grâu, seminţe de floarea-soarelui şi de dovleac, orez brun, nuci, migdale, nucă de cocos, morcovi, salată, usturoi.

 

Fosforul – intervine în metabolismul lipidelor şi al glucidelor, asigurând energie şi vigoare organismului; ajută procesele de creştere şi de vindecare; atenuează durerile cauzate de bolile inflamatorii reumatismale (artrita); conferă, împreună cu calciul, starea de sănătate a dinţilor şi gingiilor. Surse de fosfor sunt: lactatele, carnea, peştele, ouăle, fructele uscate sau oleaginoase (nuci, migdale). Seminţele de dovleac şi cerealele integrale sunt de asemenea bogate în fosfor.

 

Seleniul – este un microelement antioxidant şi – se presupune – anticancerigen. În organism, îi revine rolul de a contribui la realizarea respiraţiei celulare, la protejarea hemoglobinei şi la absorbţia şi sporirea eficienţei vitaminei E, cu care acţionează sinergic. În plus, seleniul este deosebit de benefic pentru persoanele în vârstă. Acest mineral contribuie la menţinerea elasticităţii ţesuturilor, atenuează simptomele specifice menopauzei, potenţează tratamentele aplicate în bolile cardiovasculare. Necesarul de seleniu este satisfăcut din raţia obişnuită de alimente, necunoscându-se cazuri de carenţă. În cantităţi mici, seleniul se găseşte în diferite produse, îndeosebi de origine vegetală, cum ar fi: germenii de cereale, usturoiul, ceapa, roşiile, tărâţele de grâu etc. Nivelul conţinutului în seleniu al diferitelor vegetale depinde de bogăţia în respectivul mineral a solurilor în care ele cresc. Există seleniu şi în varză, conopidă şi broccoli, care au proprietatea de a împiedica apariţia cancerului de colon şi de rect. Dintre produsele alimentare de origine animală, ficatul, rinichii şi peştele conţin seleniu.

 

Cuprul – intră în alcătuirea unor enzime antioxidante; participă la sinteza pigmenţilor din păr şi piele (melanine); intervine în formarea ţesutului conjunctiv de bază, care serveşte la crearea unei multitudini de alte ţesuturi; necesar bunei utilizări a vitaminei C; influenţează funcţionarea muşchilor, a nervilor şi a sistemului imunitar;  participă la producerea de energie şi contribuie la absorbţia fierului şi la formarea hemoglobinei, prevenind anemia; intervine în metabolismul glucozei şi al colesterolului, fiind util în hipercolesterolemie şi ateroscleroză. Se găseşte în ficatul de vită, cereale (în special grâu), fasole uscată, mazăre, crustacee şi aproape toate alimentele de origine marină.

 

Manganul – potenţează activitatea multor enzime şi a vitaminelor din complexul B; are efect benefic asupra sistemului nervos, micşorând iritabilitatea şi facilitând capacitatea de memorare; eliberează organismul de agenţii poluanţi; participă la sinteza colagenului şi la metabolismul glucidelor, steroizilor şi al câtorva hormoni (de exemplu cei tiroidieni); creşte potenţialul de procreare masculin; ajută la reducerea inflamaţiilor în artrita reumatoidă. Surse alimentare de mangan sunt cerealele şi seminţele uleioase.

 

Cromul – intervine în metabolismul glucidelor şi al grăsimilor, fiind benefic în tratarea diabetului (potenţează acţiunea insulinei şi intervine în transportul glucozei către celule, unde aceasta este transformată în energie) şi al bolilor cardiovasculare (prin creşterea nivelului de colesterol bun şi reducerea riscului tensiunii arteriale); contribuie, la reducerea depozitelor adipoase şi înlocuirea acestora cu masă musculară, fiind util în tratamentul obezităţii şi în acţiunile de remodelare corporală. Crom găsim în carnea de pui, lapte, unt, orez brun, ouă, morcovi, salată, varză, ciuperci, fasole, păstârnac, cartofi, banane, portocale, mere, căpşuni, crustacee, drojdie de bere.

 

Molibdenul – reglează metabolismul glucidelor şi al grăsimilor; contribuie, prin activarea unor enzime, la asimilarea fierului şi la metabolizarea şi eliminarea unor substanţe nocive (aldehide). Molibdenul se găseşte în alimente ca: cereale nedecorticate, coacăze, mazăre şi fasole. Fixarea acestui oligoelement în organism este invers proporţională cu cea a proteinelor.

 

Clorul – component al sucului gastric, pregăteşte şi facilitează digestia; este necesar pentru asigurarea echilibrului acido-bazic. Ca şi sodiul, clorul este adus în organism, de regulă, sub formă de clorură de sodiu (sarea de bucătărie), necesarul zilnic fiind de 2-3 grame, ceea ce corespunde la 3-5 grame de sare, produs chimic alcătuit din 61% clor şi 39% sodiu.

 

Potasiul – esenţial pentru menţinerea echilibrului lichidelor din celule şi pentru desfăşurarea reacţiilor enzimatice care au loc în interiorul acestora; asigură buna funcţionare a inimii (prin reducerea tensiunii arteriale) şi a sistemului nervos (sprijină transmiterea semnalelor nervoase şi contractarea muşchilor); contribuie la convertirea glucozei în glicogen, pentru a fi stocat şi eliberat mai târziu. Potasiu conţin cartofii, roşiile, seminţele de floarea-soarelui, grăunţele de cereale, fructele proaspete (grepfrut, portocale, mere, struguri, banane) laptele, cafeaua, ceaiul.

Nichelul – este un microelement care stimulează funcţiile ficatului şi ale pancreasului, fiind indicat îndeosebi în diabetul zaharat. Conţin nichel fructe şi legume cum ar fi: caisele, cartofii, ceapa, fasolea verde şi uscată, grâul, morcovii, orezul, roşiile, spanacul, strugurii, varza.

Siliciul – este un microelement cu rol important în dezvoltarea sistemului osos, vascular, respirator şi al fibrelor elastice. Siliciul este mineralizant şi antitoxic, esenţial atât în procesul de nutriţie generală, cât şi în autoapărarea şi dezintoxicarea organismului. Siliciul este indicat în arterioscleroză, în diferite intoxicaţii, întârzieri în osificare sau în dentiţie, în hipertensiune arterială, demineralizări şi rahitism, în astenii şi slăbirea generală a organismului, ca şi în diferite hemoragii, diabet, reumatism, tuberculoză, artroze, boli de piele, îmbătrânirea celulelor. Conţin siliciu produse precum: cerealele nedecorticate, pieliţele fructelor şi legumelor, ceapa, ciupercile, fasolea verde, lămâile, merele, păpădia, păstârnacul, prazul, ridichile, urzicile, strugurii, usturoiul, apa de izvor. De reţinut: pâinea albă, fructele şi legumele decojite sunt, în mare parte, lipsite de siliciu.

 

Borul – menţine sănătatea aparatului locomotor prin prevenirea demineralizărilor şi pierderilor de masă osoasă şi, implicit, a osteoporozei şi a consecinţelor ortopedice ale acesteia. Sursele alimentare de bor sunt legumele şi fructele.

Vanadiul – ajută metabolismul şi contribuie la creşterea oaselor, întărirea dinţilor, funcţionarea adecvată a tiroidei, fertilitate şi producţia de hormoni. Un rol major al vanadiului în organism îl reprezintă inhibarea formării colesterolului în vasele sanguine, putând preveni în acest fel atacurile de cord. Nu se cunosc afecţiuni provocate de carenţa de vanadiu. Ca surse naturale de vanadiu, pot fi amintite peştele, ciupercile şi cerealele integrale.

Bromul – este un sedativ al sistemului nervos, utilizarea lui fiind binevenită în cazurile de insomnii. Îl găsim în măr, strugure, fragi, pepene galben, usturoi, sparanghel, morcovi, ţelină, varză, ceapă, praz, ridichi, roşii.

Cobaltul – este un oligoelement extrem de important pentru organism. Împreună cu fierul şi     cuprul, intervine în procesul de formare a hematiilor (globulele roşii din sânge). De asemenea, cobaltul face parte din molecula vitaminei B12 şi ajută la stimularea AND-ului şi la reglarea tensiunii arteriale. Un rol important îl are şi menţinerea în parametri optimi a sistemului nervos, în special a celui vegetativ-simpatic. Lipsa cobaltului poate avea drept consecinţă disfuncţii ale sistemului nervos şi anemie. Aceste simptome pot fi tratate şi cu ajutorul vitaminei B12, nu numai cu administrarea suplimentelor de cobalt. Cele mai bune surse naturale de cobalt sunt carnea, rinichii, ficatul, stridiile şi scoicile. De asemenea, o cantitate importantă de cobalt se găsește în laptele proaspăt muls, consumat crud. Alte surse de cobalt sunt: spanacul, varza, fasolea, caisele, smochinele, perele şi algele marine. Pentru a beneficia din plin de acest preţios mineral, este foarte important ca aceste alimente să fie consumate proaspete, deoarece prin preparare termică se pierd peste 50% din cantităţile de cobalt conţinute iniţial.

Sulful – este implicat în aproape toate funcţiile vitale, fiind esenţial în procesul de oxigenare a celulelor. Intră în compoziţia unor aminoacizi care, la rândul lor, participă la sinteza proteinelor şi a enzimelor. Este un element de importanţă capitală pentru oase şi dinţi, contribuind la fortificarea lor. Combate infecţiile produse de bacterii şi ajută la tratarea şi prevenirea constipaţiei. Reprezintă un excelent depurativ, întrucât înlesneşte neutralizarea substanţelor toxice din organism, legându-se de ele şi formând compuşi inofensivi. Sulful are un rol important în transformarea grăsimii şi a carbohidraţilor în energie, în coagularea sângelui, în producerea hormonilor de creştere şi a insulinei. Efectul hipocolesterolemiant vine să completeze lista beneficiilor. În plus, sulful este considerat un antialergic redutabil. Acest mineral este indispensabil pentru biosinteza colagenului, fiind responsabil de elasticitatea şi rezistenţa articulaţiilor, a tendoanelor şi a epidermei. Şi sinteza cheratinei, o altă proteină cu răsunet în domeniul frumuseţii, intră în competenţa sulfului. Se ştie că problemele părului (absenţa strălucirii, cădere, electrizare) sau cele ale unghiilor apar din cauza lipsei de cheratină. Cele mai bogate surse alimentare din care sulful poate fi asimilat în mod direct sunt: usturoiul, ceapa, cresonul, ridichile, ridichea neagră, cartofii, varza, conopida, broccoli, salata verde, castraveţii, fasolea uscată, sparanghelul, migdalele, curmalele, polenul, gălbenuşul de ou, carnea de pasăre şi produsele marine. În ceea ce priveşte terapiile cu sulf, este suficient să menţionăm calităţile recunoscute ale apelor şi nămolurilor sulfuroase. Este poate cea mai evidentă probă a aprecierii sulfului în raport cu celelalte minerale şi vitamine.

De reţinut:

sulfaţii care se găsesc ocazional în alimentele comercializate şi în medicamentele din grupul sulfamidelor nu au nimic de-a face cu sulful, în afară de asemănarea de nume.

Arsenicul – este un tonic şi un stimulent al poftei de mâncare (activează schimburile nutritive). Înlesneşte respiraţia şi se dovedeşte binefăcător în anumite dermatoze. Indicaţiile lui principale sunt oboseala generală, lipsa poftei de mâncare, anemia, afecţiunile respiratorii (printre care şi tuberculoza), sifilisul, artritismul, anumite dermatoze (eczeme, psoriazis, acnee). Arsenicul există în usturoi, varză, spanac, napi, morcovi, cartofi, orez, mere şi în numeroase alte vegetale.

 

În continuare, vă recomandăm produsele naturiste Calivita pe bază de minerale și oligoelemente: https://sursesanatate.ro/produse-naturiste-calivita/minerale-nutrienti/