Micromineralele (oligoelementele)

 Ce sunt micromineralele?

 

Micromineralele sau oligoelementele sunt minerale necesare în cantităţi mici organismelor vegetale, animale şi celui uman. În corpul uman sunt prezente micro-cantităţi dintr-un număr de 65 de minerale, dintre care amintim: acid folic, aluminiu, argint, arsenic, aur, bariu, bismut, beriliu, brom, cadmiu, chinină, crom, cupru, fier, fluor, galiu, germaniu, iod, litiu, mangan, mercur, molibden, plumb, seleniu, siliciu, staniu, stronţiu, titan, tungsten, vanadiu şi zinc.

Toate acestea elemente joacă un rol important pentru sănătate şi sunt esenţiale în utilizarea vitaminelor şi a altor substanţe nutritive. Ele susţin digestia şi reprezintă catalizatorul multor hormoni, enzime, funcţii şi reacţii esenţiale care se produc în organism. De asemenea, ele susţin procesul de înlocuire a electroliţilor pierduţi prin transpiraţie abundentă sau diaree şi oferă protecţie împotriva reacţiilor toxice şi intoxicării cu metale grele.

Cercetări de ultimă oră demonstrează că omul îşi poate extrage oligoelementele utile direct din alimentele care compun dieta, dacă aceasta este echilibrată, cuprinzând fructe şi legume. Regretatul dr. Henry Schroeder afirma că „oligoelementele sunt mai importante chiar şi decât vitaminele, deoarece ele nu pot fi sintetizate de materia vie. Din acest motiv, ele reprezintă arcul electric pentru chimia vieţii, de care depind toate schimburile energetice în cadrul arderii hranei şi construirii ţesuturilor vii.”

 

Există mulţi factori ce pot contribui la dezechilibrele de minerale din organism. Aceasta înseamnă că mineralele pe care credem că le consumăm nu îşi duc neapărat la îndeplinire sarcina organică pe care o au. Prin urmare, care sunt obstacolele care previn absorbţia mineralelor?

Regimul alimentar. Unul din factorii majori care contribuie la dezechilibrul de minerale din organism e chiar obiceiul nostru de a mânca nesănătos, consumul excesiv de carbohidraţi rafinaţi, alcoolul şi dietele bogate în grăsimi. Chiar şi conţinutul de minerale dintr-o dietă sănătoasă poate fi neadecvat, în funcţie de solul pe care a fost cultivat produsul şi de modul în care a fost gătit.

Stresul. Atât stresul fizic, cât şi cel emoţional, pot conduce la dezechilibre de minerale. Anumite substanţe nutritive, ca zincul mineral şi complexul de vitamine B se pierd în cantităţi considerabile în condiţii de stres. Absorbţia substanţelor nutritive poate scădea dacă organismul este sub stres.

Administrarea de medicamente. Medicamentele pot duce la reducerea stocurilor de minerale nutritive din organism sau la creşterea nivelurilor de metale toxice. Binecunoscutele efecte pe care le au diureticele nu implică numai pierderi de sodiu ci, în numeroase cazuri, pierderi de potasiu şi magneziu. Antiacizii, aspirina şi contraceptivele care se administrează pe cale orală pot conduce la avitaminoză, ca şi la acumularea unor cantităţi excesive de metale toxice.

micromineralePoluarea. Metalele toxice, ca plumbul, mercurul şi cadmiul, interferează cu absorbţia mineralelor şi duc la intensificarea procesului de eliminare a lor din organism. De-a lungul întregii noastre vieţi, suntem expuşi unor surse diverse de toxicitate, cum ar fi fumul de ţigară (cadmiu), cuprul şi aluminiul din vasele de bucătărie, coloranţii pentru păr (plumb), produsele cosmetice pe bază de plumb, uleiurile hidrogenate (nichel), produsele antiperspirante (aluminiu) şi amalgamele dentare (mercur şi cadmiu). Acestea nu reprezintă decât câteva dintre nenumăratele surse de poluare cu metale la care este expusă zilnic orice persoană.

Suplimente nutritive. Suplimentele de vitamine şi minerale pot provoca dezechilibre în organism. Absorbţia de calciu este micşorată în prezenţa fosforului. Vitamina C este necesară în procesul de absorbţie a fierului, însă cantităţi excesive de vitamina C pot duce la carenţe de cupru. Vitamina D intensifică utilizarea calciului însă, dacă este consumată în cantităţi exagerate, ea poate avea drept efect carenţe de magneziu. Iată o scurtă listă cu principalele oligoelemente:

 

Crom (Cr): formează acizi

Surse alimentare: izvoare de apă, ciuperci, trestie de zahăr, drojdie, melasă, condimente şi plante.

Surse de toxicitate: industria de tăbăcărie, de producere a cimentului şi de lustruire a lemnului.

Notă: cercetătorii apreciază că 90% dintre americani nu fixează suficient crom în organism şi că 60% dintre ei suferă de diabet sau de hipoglicemie.

Utilizare de către organism: este principalul factor care contribuie la reglarea insulinei. Un om cu greutate medie dispune de aproximativ 600 mg crom, având cea mai mare concentraţie în copilărie. Necesar pentru energie, tiroidă, splină. Ajută în metabolismul carbohidraţilor. Conlucrează cu insulina în procesul de utilizare a glucozei şi de eliberare de energie. Bolile provocate de carenţa de crom sunt agravate de carenţa de vanadiu.

Maladii carenţiale: hipoglicemie, diabet. Perturbări ale somnului, anxietate, oboseală, longevitate scăzută. Cromul industrial are efecte carcinogene asupra plămânilor, putând provoca inflamarea bronhiilor, ulceraţii cutanate.

Toxicitate: acumularea excesivă de crom poate inhiba, în loc de a stimula, intervenţia insulinei. La un nivel foarte ridicat, cromul poate încuraja dezvoltarea cancerului. Tulburări renale şi hepatice.

 

Cobalt (Co)

Surse alimentare: toate legumele cu frunze verzi, diverse fructe, legume şi plante medicinale. Surse de toxicitate: cobaltul este utilizat ca antispumant în prelucrarea unui anumit sortiment de bere. Consumul acestui sortiment în cantităţi mari poate provoca policitemie şi tulburări cardiace.

Utilizare de către organism: ajută în procesul de dezvoltare normală, măreşte apetitul, stimulează funcţionarea pancreasului. Singura funcţie cunoscută a cobaltului este aceea că intră în compoziţia vitaminei B12. În această situaţie, cobaltul intervine în formarea globulelor roşii sănătoase, întreţine ţesutul nervos şi procesul de formare a celulelor sănătoase.

Maladii carenţiale: carenţa de cobalt este echivalentă cu lipsa de vitamina B12, putând constitui cauza apariţiei anemiei, a tulburărilor nervoase şi a formării de celule nesănătoase.

Toxicitate: rară. Dozele mari de cobalt anorganic (nu în combinaţii cu vitamina B12) pot stimula activitatea tiroidiană şi a măduvei osoase, având drept efect producerea în exces de globule roşii (policitemie).

 

Cupru (Cu): formează alcalinitate

Surse alimentare: legume cu frunze verzi, stafide, ridichi, nuci (mai ales migdale), portocale, melasă neagră, avocado şi broccoli.

Surse de toxicitate: conductele de apă din cupru şi ustensilele de gătit.

Notă: consumul îndelungat de contraceptive administrate pe cale orală poate tulbura echilibrul de cupru din organism, ducând la creşterea excesivă a nivelurilor de colesterol.

Utilizare de către organism: ficat, colecist, sânge, plămâni, inimă. Absorbţia şi metabolizarea fierului. Oxidarea acizilor graşi, a tirozinei în pigmenţi de melanină. Metabolizarea vitaminei C. Catalizator necesar în producerea hemoglobinei. În capacitatea sa de antioxidant, cuprul poate funcţiona în sensul prevenirii dezvoltării cancerului.

Maladii carenţiale: cuprul se fixează în creier şi în ovare. Poate provoca diaree cronică, senzaţii de arsură în gât, absorbţie deficitară sau anemie determinată de carenţe de fier. De asemenea, produce depigmentare la nivel cutanat şi al părului (incapacitatea organismului de a produce colagen), calviţie, afecţiuni cardiace, sindromul Menkes, tulburări ale sistemului nervos, rezistenţă scăzută la infecţii, scolioză, formare tisulară deficitară, probleme respiratorii, inflamaţii cutanate, retard.

Toxicitate: colita ulceroasă, boala Wilson, tulburări mentale şi afective.

 

Fluor (F): formează acizi

Surse alimentare: morcovi, nap şi frunze de sfeclă, păpădie, seminţe de floarea-soarelui, usturoi, spanac, legume cu frunze verzi, nuci (mai ales migdale), frunze de nap, păpădii.

Surse de toxicitate: fluorul intră în componenţa apei şi a produselor alimentare preparate în regiuni în care apa este bogată în fluor. Este inclus în formula majorităţii mărcilor de pastă de dinţi şi poate spori conţinutul mineral al solului prin intermediul anumitor îngrăşăminte. Se regăseşte în fructele de mare şi în ovăz.

Utilizare de către organism: smalţ dentar şi oase mai rezistente, mai puţine carii, mai puţine fracturi ale oaselor, mai puţine cazuri de osteoporoză, greutate mai mare a copilului la naştere şi ritm mai accentuat de creştere a copiilor. Necesar pentru sânge, piele, păr şi unghii.

Maladii carenţiale: degradarea danturii, devierea coloanei vertebrale, slăbirea vederii.

Toxicitate: fluorul se menţine în organism o perioadă îndelungată, deoarece este direct încorporat de oase. Chiar şi depăşirea sensibilă a limitei recomandate poate provoca dureri osoase, înţepenire, slăbiciune, apariţia de zone depigmentate, albe, de consistenţa cretei pe dinţi, dantură pătată sau perforată, formarea de ciocuri osoase, îmbătrânire accelerată, incidenţă crescută în instalarea cancerului, rată crescută de mortalitate (de trei ori mai mare în regiunile cu concentraţii mari de fluor în apa potabilă), piele ridată şi lăsată, sclerozarea dermei (porţiuni întărite de piele). Canicula, consumul de apă în cantităţi masive şi dietele sărace în proteine măresc aportul de fluor şi efectele secundare. Cantităţile mari de fluor sunt toxice.

 

Fier (Fe): formează acizioligominerale

Surse alimentare: fructe şi legume, în special legume cu frunze de culoare închisă, nuci (migdale, alune etc.) portocale, struguri, banane, varec/alge comestibile, stafide, curmale, sfeclă, morcovi, roşii, sparanghel, pătrunjel, fasole lima, castraveţi, crucifere, dovlecel, mure, produse din cereale integrale, rădăcinoase, creson, spanac, fasole verde, avocado, prune şi seminţe de dovleac.

Surse de toxicitate: industrie, conducte vechi din sistemul de canalizare, alimentarea cu apă, mediu (inclusiv atmosferă), oale şi vase de gătit din fontă.

Utilizare de către organism: esenţial în formarea hemoglobinei, mioglobinei şi enzimelor, necesar în procesul de formare a globulelor roşii; susţine lupta pe care o duce organismul împotriva stresului şi bolii. Conlucrează cu glucoza şi fructoza, dar şi cu câteva vitamine (E, C etc.) şi cu anumiţi aminoacizi.

Fierul întăreşte sistemul imunitar şi măreşte rezistenţa la frig, infecţii şi boli. Este acea componentă a sângelui care transportă oxigenul. Alte posibile utilizări de către organism: dezvoltare, reproducere, dantură, schelet, ficat, lipide, colesterol. Vitamina E şi zincul în cantităţi excesive afectează absorbţia fierului.

De asemenea, cafeina, ceaiul sau băuturile răcoritoare îndulcite interferează cu absorbţia fierului. Aportul excesiv de fosfor, prezent la persoanele care consumă în special alimente conservate şi beau cantităţi mari de băuturi răcoritoare, blochează utilizarea fierului. Transpiraţia abundentă sau tranzitul intestinal rapid al alimentelor poate reduce cantitatea de fier. Cantităţile scăzute de fier contribuie la acumularea de plumb şi invers. Plumbul interferează cu formarea hemoglobinei şi poate induce anemie provocată de carenţele de fier.

Maladii carenţiale: o uşoară carenţă de fier poate provoca epuizare, migrene, slăbiciune, probleme legate de ciclul menstrual, irascibilitate, depresii şi insomnie. Carenţa severă de fier poate provoca anemie sau un număr scăzut de globule roşii, constipaţie, erupţii în cavitatea bucală, unghii casante, paloarea pielii sau dificultăţi de respiraţie. Alte simptome ar mai putea fi pofta de produse nealimentare ca gheaţă, clei sau amidon; afecţiuni cardiace, capacitate mentală deteriorată. Poate afecta performanţele în activitatea profesională, starea de spirit şi memoria. Sporeşte riscul apariţiei unor iritaţii şi inflamaţii intestinale.

Toxicitate: consumul de fier în cantităţi mari poate genera depuneri nesănătoase de fier în corp, ceea ce poate conduce la formarea de radicali liberi. Acumularea de fier în ţesuturi este asociată cu o boală foarte rară, numită hemocromatoză. Supradozele de fier pot provoca hemoragii la nivelul stomacului sau al ţesutului intestinal, scăderea tensiunii arteriale, afecţiuni hepatice, rezistenţă redusă la infecţii şi poate fi fatală pentru copiii mici.

 

Litiu (Li): formează alcalinitate

Surse alimentare: varec/alge comestibile, produsele din cereale integrale, seminţe.

Utilizare în organism: reduce agresivitatea, violenţa şi dorinţa de autodistrugere.

Maladii carenţiale: depresie, tulburări maniaco-depresive, obsesii, tendinţă de suicid, maltratarea partenerului sau a copilului.

Toxicitate: tremur, somnolenţă, migrene, confuzie, nelinişte, ameţeli, retard psihomotor, letargie.

 

Mangan (Mn): formează legături cu substanţe alcaline.

Surse alimentare: toate legumele şi plantele cu frunze verzi, spanac, banane, sfeclă, portocale, afine, grepfrut, caise, mazăre, alge marine, ţelină, leguminoase, nuci, cereale, sparanghel, ananas.

Surse toxice: manganul obţinut pe cale industrială şi inhalat în această formă este asociat cu tulburările nervoase şi psihice!

Utilizare de către organism: Intervine în metabolismul carbohidraţilor, fortifică ţesuturile şi oasele, rinichii, ficatul, pancreasul, splina, creierul, inima şi limfa. Conlucrează cu neurotransmiţătorii şi cu metabolismul de conservare a energiei. Este component al procesului de formare a cartilajelor şi oaselor. Activează numeroase enzime. Susţine fertilitatea, reproducerea, dezvoltarea şi formarea hormonilor sexuali, stimulează reglarea nivelului de zahăr din sânge, ajută organismul să utilizeze proteinele şi carbohidraţii.

Maladii carenţiale: rar. Arterioscleroză, stări de confuzie, tremur, tulburări de vedere şi auditive, erupţii cutanate, creşterea nivelului de colesterol, creşterea tensiunii sanguine, irascibilitate, boli ale pancreasului, transpiraţie, ritm cardiac mărit, dereglări mentale, scrâşnirea dinţilor, oboseală şi rezistenţă scăzută. Fragilitatea oaselor, a părului şi a unghiilor. Boli dermatologice. Probleme de reproducere şi scăderea în greutate. Tulburări endocrine, convulsii.

Toxicitate: recunoscut ca substanţă extrem de nocivă dacă este inhalat sau administrat intravenos. Simptomele excedentului de mangan sunt similare cu echivalentul la om al bolii vacii nebune.

 

Molibden (Mo)

Surse alimentare: orez brun, mei, legume cu frunze de culoare verde închis, mazăre, leguminoase, fasole, cereale integrale.

Surse de toxicitate: apa de la robinet

Utilizare de către organism: reglează metabolismul calciului, magneziului şi cuprului. Transformă purinele în acid uric. Este o componentă a xantin-oxidazei, care intervine în procesul de formare a acidului uric (produs normal de descompunere rezultat în urma metabolismului). Este important în mobilizarea fierului pentru stocare şi necesar în procesul de creştere şi dezvoltare armonioasă.

Maladii carenţiale: ritm cardiac crescut, infecţii ale cavităţii bucale, pierdere în greutate, impotenţă la bărbaţii de vârste înaintate, ritm respirator accelerat, tulburări de vedere, dezvoltare stopată.

Toxicitate: în general, nu este considerat toxic. Cu toate acestea, consumul prelungit de peste 10 mg zilnic este asociat cu simptome asemănătoare gutei – dureri articulare, tumefierea articulaţiilor.

 

Nichel (Ni)

Surse alimentare: este prezent în cantităţi infime în orice tip de hrană.

Surse de toxicitate: are utilizare industrială, fiind folosit drept catalizator în hidrogenarea uleiurilor şi a grăsimilor (grăsimi solidificate). Se regăseşte în toate mărcile de margarină, ca şi în uleiurile şi grăsimile care poartă eticheta „hidrogenate”, cu alte cuvinte în uleiul vegetal solidificat (dar şi în pâine, chips-uri, biscuiţi, bomboane etc.). Este folosit în industria metalurgică şi în alte industrii de prelucrare a metalelor, la fabricarea ţigărilor, vopselelor de păr şi a celorlalte substanţe utilizate pentru tratarea acestuia.

Notă: seminţele de mac elimină depunerile de nichel!

Alimente care contribuie la detoxificarea de nichel: legumele cu frunze verzi şi fructele.

Utilizare de către organism: acest element mineral este asociat cu codul genetic al fiecărei celule şi probabil activează anumite enzime. După unii cercetători, ar fi vorba de pancreas şi de insulină. Este probabilă implicarea sa în activitatea hormonală, a membranei celulare şi a enzimelor. Nivelul scăzut de nichel din sânge se întâlneşte frecvent la persoanele cu carenţe de vitamina B6, la bolnavii de ciroză şi în cazurile de insuficienţă renală. În schimb, nivelurile ridicate de nichel în sânge sunt asociate cu dezvoltarea cancerului, infarctul miocardic, disfuncţiile tiroidiene, eczemele  şi psoriazisul.

Maladii carenţiale: excesul de nichel se fixează în sinusuri, articulaţii şi coloana vertebrală. Afectează tractul urinar şi, mai ales, funcţionarea rinichilor. S-a descoperit că stabileşte legături cu fungii din sânge, fiind cauza apariţiei tumorilor. Poate conduce la paralizia coloanei vertebrale şi poate provoca epilepsie, dermatită şi alte boli dermatologice, reacţii alergice şi rinită cronică.

Toxicitate: duce la paralizie, aflux mare de sânge în creier şi epilepsie. În cantităţi excesive, poate deveni factor cancerigen. Poate priva organismul de oxigen. Orice tip de formaţiune tumorală are nevoie de nichel pentru a-şi asigura legăturile chimice!

 

Seleniu (Se): formează acizi

Surse alimentare: alge comestibile, usturoi, ciuperci, legume organice, naturale, cereale, grăunţe, broccoli, ceapă, arahide. Majoritatea surselor de hrană.

Surse de toxicitate: sol. De asemenea, procesele de rafinare a făinii distrug cea mai mare parte din seleniul concentrat în germeni şi în tărâţe. De aceea, este important să consumăm produse naturale din cereale integrale, deoarece seleniul nu este reintrodus în făina „îmbogăţită”.

Utilizare de către organism: cea mai importantă funcţie cunoscută pe care o îndeplineşte seleniul este aceea de componentă a enzimei antioxidante glutation peroxidază. Seleniul este cofactor în formarea uneia din enzimele care asigură protecţia ţesuturilor din organism (în special membrana celulară) faţă de oxidarea de către radicalii liberi. Seleniul colaborează strâns cu vitamina E, care este tot un antioxidant. Protejează toate membranele, reduce riscul de cancer, fortifică sistemul imunitar, este antioxidant. Reduce cerinţele de vitamina B12 din organism.

Maladii carenţiale: slăbiciune musculară, asociată cu declanşarea cancerului şi a bolilor cardiace; oboseală, mătreaţă, prolaps de piele, retard în dezvoltare, niveluri mărite de colesterol, infecţii, sterilitate şi afecţiuni ale ficatului. Sindromul Down, formarea de chisturi mamare fibromatoase, fibrom chistic, distrofie musculară.

Toxicitate: halenă, căderea părului, unghiilor, irascibilitate, disfuncţii renale şi hepatice, gust metalic, dermatită şi hepatită. Seleniul administrat în supradoze poate provoca moartea.

 

Siliciu (Si): formează alcalinitate

Surse alimentare: lucernă, varec, legume cu frunze verde închis, coada-calului, urzică, seminţe de in, numeroase fructe, nuci, seminţe, ceapă, toate fructele de pădure, lăptuci, curmale, păpădie, castraveţi, fasole şi mazăre uscată, seminţe de floarea-soarelui, roşii.

Utilizare de către organism: la nivelul sângelui, muşchilor, pielii, nervilor, unghiilor, părului, ţesutului conjunctiv, pancreasului, smalţului dentar şi timusului (are acţiune antiseptică). Niveluri mărite de siliciu se întâlnesc la bolnavii de arterioscleroză, însă cercetătorii nu au confirmarea că acest oligoelement ar fi asociat cu instalarea sau evoluţia bolilor cardiace. Dieta zilnică conţine cantităţi mari de siliciu, iar acest mineral este asimilat cu uşurinţă în organism.

Maladii carenţiale: principala funcţie pe care o îndeplineşte siliciul este că intervine în procesul de dezvoltare şi întreţinere a sănătăţii oaselor. Carenţa de siliciu provoacă atrofieri sau malformaţii osoase la mâini, picioare şi craniu. Siliciul este important şi în procesul de formare a ţesutului conjunctiv. Reduce rezistenţa la boli infecţioase. Carenţa accelerează procesul de îmbătrânire, decalcifierea osoasă, bolile cardiovasculare, dezvoltarea anormală a scheletului, arterioscleroza.

 

Vanadiu (V)

Surse alimentare: în toate sursele de alimente, vanadiul se regăseşte în formă organică.

Surse de toxicitate: folosit în aliaje de oţel, la fabricarea cauciucului, maselor plastice, produselor din ceramică şi în alte procese chimice. Poate fi prezent în aer, hrană şi în reţeaua de apă potabilă.

Utilizare de către organism: necesar pentru factorul de toleranţă la glucoză. Vanadiul formează compuşi cu alte substanţe biologice. O persoană cu greutate medie are în corp o cantitate de 20 mg de vanadiu, care este probabil implicată în metabolizarea colesterolului şi producerea hormonilor. Rapoarte clinice preliminare demonstrează că vanadiul ar putea fi un factor de protecţie împotriva apariţiei cancerului mamar şi că poate încetini evoluţia tumorilor.

Maladii carenţiale: hipoglicemie, diabet, creşterea numărului de carii dentare, nivel ridicat de trigliceride, colesterol mărit, dureri în piept, tuse, respiraţie astmatică, dureri în gât şi nas care curge. Testele efectuate pe animale demonstrează apariţia unor deficienţe care provoacă retard de creştere şi dezvoltare, deformări ale oaselor şi sterilitate.

Toxicitate: este extrem de nociv pentru plămâni, gât şi ochi, dacă este consumat în cantităţi mari. Poate provoca moartea.

 

Zinc (Zn): formează acizi

Surse alimentare: seminţe de dovleac, alge, nuci, legume cu frunze verzi, ciuperci, ceapă, grâu.minerale

Utilizare de către organism: întăreşte sistemul imunitar şi timusul. Factor de protecţie împotriva malformaţiilor congenitale. Este implicat în procesele multor sisteme enzimatice şi în sinteza acizilor nucleici ADN şi ARN, fiind direct implicat în dezvoltarea şi regenerarea organismului. Creier, organe genitale, tiroidă, ficat şi rinichi. Realizează transferul de bioxid de carbon dinspre ţesut spre plămâni. Componentă a enzimei digestive a proteinelor. Ajută în vindecarea rănilor.

Maladii carenţiale: lipsa absorbţiei intestinale, pierderea apetitului, slabă pigmentare cutanată şi aspect urât al pielii, depigmentarea unghiilor şi apariţia petelor albe pe unghii, timp prelungit de vindecare a rănilor, sterilitate, diabet, pierderea gustului, vedere slabă, deficienţe congenitale, semne de încordare, tulburări comportamentale, nedezvoltarea testiculelor şi a ovarelor şi nanism. Diareea cronică, ciroza hepatică, diabetul şi insuficienţele sau bolile renale sunt afecţiunile la care organismul este cel mai predispus în cazul în care există carenţe de zinc.

Toxicitate: dozele mari de zinc pot provoca apariţia unor afecţiuni hepatice, însoţite de letargie, apatie, dureri stomacale şi febră. De asemenea, nivelurile nocive de zinc pot duce la mărirea riscului de cancer de colon şi de sân.

 

În continuare, vă recomandăm produsele naturiste Calivita pe bază de minerale și oligoelemente: https://sursesanatate.ro/produse-naturiste-calivita/minerale-nutrienti/