MIC GHID DE FITOTERAPIE
Terapia ce foloseşte plantele ca mijloc de tratament este cea mai veche dintre toate.
Încă din timpuri străvechi omul a apelat la darurile naturii pentru a-şi alina suferinţa şi o face şi astăzi, când medicina este atât de avansată. în secolul XX, au început să se facă cercetări ştiinţifice care să ateste rezultalele miraculoase ale plantelor, astfel că în zilele noastre beneficiile acestora au devenit certitudine.
Ştiinţă şi tradiţie
Fitoterapia se bazează pe substanţele active ale plantelor, utilizând, la fel ca în timpurile străvechi, întreg materialul vegetal (fie că e vorba de planta întreagă sau de o anumită parte a ei: rădăcină, frunze, flori), fără să extragă şi să izoleze doar anumite substanţe din plantă, aşa cum face industria farmaceutică. Tocmai de aceea putem spune că, dintre toate ştiinţele, fitoterapia a rămas de-a lungul timpului cea mai curată.
Preparate fitoterapeutice
Cele mai simple forme fitofarmaceutice presupun mestecarea sau consumarea ca atare a plantelor crude, uscate, măcinate ori sub formă de pulbere. Există însă multe alte proceduri cât se poate de simple de extragere a substanţelor benefice pentru sănătate
Se obţine rapid, prin turnarea unei cantităţi de apă clocotită peste planta verde sau uscată aflată într-un vas (pahar, cană). De obicei, se folosesc pentru infuzii florile, fructele sau frunzele. Recipientul se acoperă 10-20 de minute în cazul plantelor uscate (pentru cele verzi, cinci minute sunt suficiente). După scurgerea duratei de infuzare, lichidul se strecoară şi se foloseşte extern (pentru cataplasme sau băi) ori intern, îndulcit sau nu, după indicaţii (de obicei, trei căni pe zi).
Comprimate Echinacea cu propolis
Recomandate în imunitate scăzută, dureri de gât, disfonie (răguşeală), tuse.
SFAT. E bine ca, imediat după strecurare, să pui câteva picături de lămâie peste infuzie, pentru blocarea reacţiilor de oxidare.
Extractele fitoterapeutice
Acestea sunt preparate obţinute din plante medicinale, prin dizolvarea substanţelor vegetale în anumite lichide (alcool, uleiuri vegetale etc.).
Se obţine din 1-2 linguriţe de plantă proaspătă sau uscată (de obicei, rădăcini, seminţe, fructe, scoarţă), care se fierb 5-10 minute în 250 ml de apă. Vasul se lasă acoperit 15-20 de minute, apoi lichidul se strecoară şi se foloseşte intern sau extern.
SFAT. Decocţia întotdeauna trebuie realizată la foc mic.
Este o soluţie obţinută prin extragerea substanţelor active din plante în apă, la temperatura camerei (15-25°C). Timpul de maceraţie în apă este de 6-12 ore. Practic, materialul vegetal pus într-un vas cu lichid neîncălzit se îmbibă întâi până la saturaţie, după care principiile active trec în soluţie. Maceratul se păstrează la rece, în sticle închise ermetic, după ce a fost filtrat prin tifon.
SFAT. Agită compoziţia măcar o dată pe zi, pe tot parcursul macerării.
Siropurile sunt preparate din sucuri, infuzii, decocturi ori macerate ale plantelor, la care se adaugă mult zahăr. Adaosul de zahăr este de 640 g la 360 g lichid. Rolul zahărului din sirop este de a corecta gustul şi, mai ales, de a conserva produsul.
Este obţinută prin extragerea substanţelor active din plante (fructe, flori, rădăcini, frunze), de obicei proaspete, macerate în soluţii hidroalcoolice. Ai nevoie de sticle închise la culoare, etanşe. Concentraţia alcoolului, cantitatea de materie primă ce se macerează şi durata procesului diferă de la reţetă la reţetă. Se folosesc 10-30 de picături de tinctură, de 2-3 ori pe zi.
strong>SFAT. Tinctură se foloseşte întotdeauna diluată în apă sau ceai.
Alte forme fitoterapeutice
- Băile cu plante sunt şi ele o metodă eficientă de alinare a afecţiunilor.
- Cataplasma este un preparat de consistenţă moale, care se obţine din plantă măcinată şi amestecată cu apă până ce se formează o pastă. Această pastă se pune între două bucăţi de pânză şi se aplică pe locul afectat.
- Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea plantelor mărunţite cu oţet de vin, la temperatura camerei, timp de 7-8 zile.
- Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor în ulei timp de 4-6 săptămâni.
- Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice sau din uleiurile extrase din plante.
Dicţionarul afecţiunilor tratate prin fitoterapie
Farmacia verde are leac pentru orice problemă de sănătate s-ar ivi în viaţa ta. Apelează cu încredere la remediile simple ale naturii, dar discută de fiecare dată cu medicul despre cura pe care ai ales s-o urmezi!
A
• Abcesele dentare cedează dacă aplici local gel din frunze de aloe.
• Acneea este mult atenuată dacă facem o cură de detoxifiere cu pulbere de rădăcină de brusture.
• Afecţiunile respiratorii sunt tratate cu succes cu preparate naturale pe bază de lemn-dulce sau cu tinctură de cimbru, câte 20 de picături de trei ori pe zi.
• Anemia beneficiază de aportul de clorofilă din lucernă, spirulină sau urzică – consumate sub formă de pulberi, sunt de o reală eficienţă.
• Anxietatea poate fi combătută cu infuzie de passiflora, lavandă sau roiniţă. Se recomandă câte o cană de ceai de 2-3 ori pe zi.
• Artroza şi artrita vor avea simptome mai uşoare dacă bei dimineaţa şi seara câte o ceaşcă de infuzie din coada-calului.
• Astenia fizică şi psihică are ca leac din popor o infuzie din muguri foliari de fag, stejar şi alun.
• Bufeurile care apar la menopauză pot fi combătute cu ajutorul infuziei dintr-un amestec de talpa-gâştei şi salvie.
• Calculii biliari sunt eliminaţi după o cură de şase săptămâni cu suc de ridichi.
• Cariile dentare sunt ţinute la distanţă cu suc de merişor, foarte eficient în eliminarea bacteriilor.
• Colesterolul crescut are ca remediu uleiul de in sau cânepă.
• Colicile abdominale ale bebeluşilor se pot calma cu o infuzie din fructe de fenicul, fructe de chimen, mentă şi muşeţel.
• Constipaţia va fi numai o amintire dacă iei zilnic, dimineaţa pe stomacul gol sau seara la culcare, trei linguriţe cu seminţe de in râşnite (le poţi consuma cu apă sau adăugate în iaurt).
• Diareea trece repede cu infuzie din frunze de nuc.
• Digestia lentă poate fi combătută cu plante medicinale cu efect stomahic precum frunzele de rozmarin, lemnul-dulce, fructele de anason şi fenicul, care elimină şi balonarea.
• Durerile de burtă se calmează dacă pui pe zona afectată o compresă sterilă cu infuzie călduţă din 2-3 linguriţe cu maghiran.
• Edemele scad vizibil cu doar două linguriţe cu rădăcini mărunţite de osul-iepurelui, puse într-o ceaşcă de apă şi lăsate la macerat peste noapte.
• Enterocolitele se pot trata cu infuzie de frunze de afin, mentă şi frunze de zmeur.
• Febra mare scade cu ajutorul preparatelor din busuioc; compresele cu ulei esenţial de eucalipt şi mentă au acelaşi efect; infuzia de scoarţă de salcie este antifebrilă.
• Formarea gâştii este împiedicată de garrgara frecventă cu ceai de drăgaică şi iarbă-neagră.
• Gastrita hiperacidă este calmată de infuzia din florile parfumate ale salcâmului.
• Hiperglicemia este ţinută în frâu cu infuzie de afin, dar şi decoctul din teci de fasole uscată şi maceratul de usturoi au efecte benefice în reglarea glicemiei.
• Hipertensiunea se reglează cu doze mici de ceai de ghimbir sau cu suc proaspăt de hrean, sfeclă-roşie şi usturoi (câte o linguriţă de trei ori pe zi).
• Incontinenţa urinară te chinuieşte mai puţin dacă faci băi calde de şezut cu coada-calului şi coada-şoricelului.
• Infertilitatea masculină este combătută cu preparate pe bază de ginseng. în plus, această plantă creşte libidoul şi producţia de spermatozoizi.
• Încărcarea grasă a ficatului se poate trata cu infuzie de armurariu, anghinare, rostopască.
• Insomnia este tot mai frecventă datorită stresului cotidian, astfel că trebuie să apelăm la plantele medicinale pentru a nu deveni dependenţi de medicamente; valeriana, lavanda şi teiul ne sunt de un real folos.
• Migrenele pot fi ameliorate folosind ceai de lavandă sau punând ulei de portocale, lavandă, rozmarin în lampa de aromaterapie din încăperea unde stăm cel mai mult sau chiar la birou.
• Mirosul neplăcut al gurii dispare dacă faci gargară cu ceai călduţ de salvie ori cu tinctură de levănţică diluată în apă.
• Nisipul la rinichi este eliminat cu ajutorul sucului proaspăt de cartofi, dar şi tinctură de urzici este de ajutor.
• Psoriazisul poate fi diminuat dacă fricţionezi pielea cu coji de nuci verzi. Pentru tratarea afecţiunii, tătăneasa trebuie folosită atât intern, cât şi extern.
• Problemele aparatului digestiv atât la adulţi, cât şi la copii, se tratează cu infuzie de chimion, folosită pentru proprietăţile sale antiseptice, pentru restabilirea bunei funcţionări a aparatului digestiv şi contra colicilor.
• Răceala este combătută dacă apelăm de la primele semne la o infuzie din amestec de scoarţă de salcie, cimbru, soc, sovârv şi ghimbir.
• Rănile de orice fel şi juliturile dispar rapid cu cataplasme de brusture sau cu gel de aloe.
• Somnul agitat este preîntâmpinat de o baie cu flori de tei sau dacă inspiri ulei de lavandă.
• Sughiţul trece cât ai clipi cu ceai neîndulcit de seminţe de mărar.
• Stresul – dacă te confrunţi cu această problemă, bea o cană mare cu ceai de valeriană (250 ml) seara, înainte de culcare, timp de o săptămână.
• Transpiraţia nocturnă – scapi repede de această neplăcere dacă faci o cură cu infuzie de câte 20 g din salvie, creţişoară şi coada-calului.
• Tusea care ne supară şi nu ne lasă să dormim poate fi calmată cu infuzie de scai-vânăt şi lichen-de-piatră.
• Vezica biliară lentă care determină constipaţie şi balonare poate fi activată cu un amestec de plante precum frunzele de anghinare, boldo, coada-şoricelului şi volbura.
• Viermii intestinali rezistă în faţa tratamentului cu seminţe de dovleac şi nici dacă începi o cură cu ceai din frunze de nuc.
• Zona zoster – durerile sunt înlăturate cu infuzie de păducel şi suc proaspăt de urechelniţă aplicate local.