Masa de Revelion: ingrediente și preparate care nu trebuie să îți lipsească

Faci anul acesta masa de Revelion acasă și ești încă în verva cumpărăturilor? Sigur te-ai sfătuit cu prietenii sau familia cu privire la ce veți mânca, dar cum tendința (sau tentația!) este de cumpăra, în special, carne, mezeluri și dulciuri, vrem să ne asigurăm că vei trece pe listă și alte lucruri necesare, de care este posibil să uiți.

Iată mai jos câteva ingrediente și preparate care vor face mai ușor de digerat felurile specifice mai “grele” care se mănâncă în această noapte. În plus, vor contribui și ele, prin culoare și prin prospețime, la aspectul festiv general.

Masa de Revelion: salatele, garniturile, câteva feluri vegetariene

E posibil ca, printre invitații tăi, să fie persoane care nu consumă carne sau care țin o anumită dietă și nu fac rabat de la ea nici la masa de Revelion. Totodată, chiar dacă mănâncă toată lumea carne, niște preparate vegetariene vin, așa cum spuneam, cu un plus de savoare.

La antreuri, poți opta, de exemplu pentru humus, falafel, măsline, guacamole, bețe de legume la cuptor (morcov, păstârnac, țelină) sau rondele de vinete și dovlecei gratinate, zacuscă. Câteva din acestea sunt suficiente, nu trebuie toate, bineînțeles!

La felul principal, poți pune niște cartofi rumeniți la cuptor cu usturoi, ciuperci gratinate, conopidă gratinată, un orez cu legume și condimente.

Indiferent că alegi salată verde, mix-uri de salate la pungă ori garnituri din legume, este musai să ai în această noapte cel puțin două feluri pentru friptură și nu numai.

Ajută digestia, sunt ușoare, cu un conținut foarte scăzut de calorii și te satură mai repede. În plus, energizează, așa că te vei simți bine cât mai mult timp.

Optează pentru un mix de salate pentru culoare și variație. Poți face și combinații cu fructe (portocală, căpșune, fructe de pădure, smochine) și semințe (alune, nuci, semințe de pin sau de dovleac). Dau și ele farmec mesei!

Nu uita sub nicio formă de lămâie pentru gust și vitamine și pentru ușurarea digestiei. În plus, în mod sigur, cineva va cere lămâie ori la mâncare ori la apă. Ca o paranteză, alte fructe care ajută digestia sunt ananasul, papaya, kiwi, fructele de pădure.

La garnituri, alege legume sau piureuri preparate din legume, mai ușoare cum ar fi varza de Bruxelles la cuptor, piureul de morcov, piureul de păstârnac, spanacul sotat cu usturoi și semințe, salata de varză.

Masa de Revelion: mai multe tipuri de pâine/produse de panificație

Nu trebuie să cumperi cantități “industriale” de pâine, dar multe feluri sunt binevenite. Nu toată lumea mănâncă pâine albă. Și dai variație cinei și în acest fel.

Ia și niște baghete integrale, cu semințe și o pâine neagră, pe lângă pâinea albă. Poți face o combinație de toast, baghete și chifle. Feliază pâinea și baghetele și aranjează-le frumos într-un coșuleț sau în mai multe în funcție de cât de mare este masa și de câți invitați ai.

Dacă la aperitiv, vrei să faci bruschete cu diferite topping-uri, fă din toate tipurile de pâine. Niște saleuri sau grisine integrale, puse în borcănele, vor fi însoțitoare excelente pentru antreuri. Nu vor rămâne nemâncate!

Masa de Revelion: pește

Dincolo de credința din popor că trebuie să mănânci pește la masa de Revelion ca “să fii ușor” ca acesta ]n tot anul în care pășești, peștele este mereu o alegere bună – gustos, ușor și sănătos.

În funcție de buget, poți pregăti un fel principal – poate fi pește fript sau la cuptor (somon, păstrăv, crap ș.a.) fie pe un pat de legume, fie cu o garnitură de sparanghel ori de roșii cu usturoi, fie cu un sos de lămâie. Sau poți crea bruschete apetisante după bunul plac cu somon, ton, anchois, icre.

Masa de Revelion: sosuri/dressing-uri

Nu uita nici de muștar, sos de roșii/ketchup, diferite dressing-uri cu ulei sau oțet, în funcție de preparatele pe care le vei avea. Cu siguranță se vor găsi doritori să ceară cel puțin unul din sosurile de mai sus.

Masa de Revelion: gustări, ronțăieli

În această noapte, cam toată lumea este tentată să ronțăie mai des decât în mod normal, mai ales dacă bea și o băutură alcoolică care sporește senzația de foame. Ca variante sănătoase de ronțăieli nu te zgârci cu bețele de legume gătite la cuptor, de care aminteam și la începutul articolului. Mai poți alege și niște grisine integrale și/sau biscuiți integrali.

Eventual, mai poți completa și cu două-trei castronele cu diferite oleaginoase: nuci, alune, migdale, caju, fistic. E adevărat, acestea din urmă sunt ceva mai calorice, dar sunt sănătoase și, consumate limitat, nu fac rău nimănui.

Și evident, să ai și mai multe fructele despre care spuneam că ajută digestia și energizează.

Iar dacă ești în căutare de alte sfaturi culinare și rețete, urmărește-ne la rubrica de gastronomie; vei găsi acolo multe lucruri interesante!