Cum să mănânci din toate, fără să te îngrași,
în timpul sărbătorilor de iarnă?
Hmm, pare cam complicat să îți păstrezi greutatea cu atâtea tentații calorice!
Și totuși, se poate, spun nutriționiștii. Ne-am documentat și noi în acest sens, așa că îți oferim unele dintre cele mai bune sfaturi care sperăm să te ajute să nu te îngrași și chiar să ieși chiar cu aceeași greutate după sărbători.
1. Apă, apă și iar apă!
Da, da, o să ne spui că auzi tot timpul acest îndemn și nu numai cu această ocazie, dar de câte ori îl pui în aplicare? Ei, acum când știi că te paște mai mult pericolul acumulării de kilograme, poate vei fi mai motivat să nu mai “uiți” să bei apă. În plus, apa ajută și pielea, menținând-o hidratată în anotimpul rece când tendința este să se usuce mai repede.
“Să bei apă este arma cu care poți lupta cu provocările pe care ești nevoit să le înfrunți de sărbători,” spune Kate Geagan, nutriționist, expert în hidratare la CamelBak și autor al cărții Go Green Get Lean.
“În plus, când nivelul de apă scade în organism, apar diferite probleme. Îngreunarea digestiei, apariția constipației, deshidratarea, un nivel scăzut de energie și chiar o stare proastă generală sunt câteva dintre acestea“, adaugă aceasta.
Nu trebuie să bei neapărat doi litri de apă pe zi, ci să bei apă pe tot parcursul zilei, inainte de masă și în timpul mesei. Apa ține foamea sub control, contribuie la senzația de sațietate, astfel că nu te vei mai îndopa cu foarte multă mâncare și ajută la metabolizarea grăsimilor.
Și ceaiurile neîndulcite sunt o variantă bună de hidratare. Ceaiurile de gălbenele, de ghimbir, ceaiul verde sunt și ele benefice digestiei.
2. Secretele combinării alimentelor de sărbători și Revelion și nu numai
Ei, nu sunt chiar secrete, nu o să fie chiar așa tragic dacă guști din toate preparatele specifice de sărbători, dar am zis să guști și nu să mănânci pe îndestulate. La felurile principale precum friptura, este indicată câte porție cam cât palma ta – de exemplu carnea.
Totuși, există câteva indicații de asocieri care vor face digestia mai ușoară. De exemplu, lângă friptură/cârnați, pune mereu o salată verde (sau variații precum rucolla, radicchio, frisee), de crudități – legume și/sau rădăcinoase. Carnea va fi mai ușor asimilată și va digera mai bine! Și murăturile sunt foarte, foarte bune pentru digestie. Sunt bogate în probiotice care protejează flora intestinală. Și induc și senzația mai rapidă de sațietate!
În schimb, evită să îi asociezi cărnii carbohidrați simpli precum pâinea albă sau cartofii. Digestia va fi îngreunată, aceștia se vor absorbi mai lent și așa se depun și caloriile.
În cazul antreurilor tradiționale de sărbători, precum șoriciul, toba, șunca, umările, rezumă-te la câteva bucățele mici, dacă vrei neapărat să guști. Muștarul cu hrean în combinație cu acestea ajută și el digestia. La fel și murăturile despre care vorbeam mai sus.
Dacă poți, ar fi bine să nu mănânci dulciuri chiar imediat după masă. Deja prăjiturile sunt bombe calorice în sine, iar după alte alimente nu vor fi deloc bine primite de stomac. Indicat ar fi să mănânci dimineața o felie de cozonac, de exemplu. Dacă nu te abții, totuși, seara, rezumă-te la o felie subțire!
3. Încearcă postul intermitent – “intermittent fasting”!
Înainte de ziua sau de seara în care știi că vei avea o masă îmbelșugată (precum masa de Revelion) și ești tentat/ă să guști din multe preparate și să bei și un pahar-două de alcool, încearcă o pauză mai mare de mâncare. Este ceea ce se cheamă “intermittent fasting”. Mai precis, încearcă să nu mai mănânci între minimum 12 ore și maximum 16 ore în noaptea de dinaintea mesei și în ziua cu masa respectivă.
De exemplu, dacă te culci la ora 23.00 cu o seară înainte, mănâncă a doua zi după ora 12.00. Dacă reușești să nu mănânci nimic (poți bea lichide – apă, cafea și ceaiuri fără zahăr), până la ora 15.00, cu atât mai bine.
Ce se întâmplă în această perioadă?
Corpul tău neavând resurse de alimentație, va fi nevoit să își ia hrana din propriile resurse; fenomenul se numește autofagie. Adoptat periodic (dar nu mai mult de o dată pe săptămână), acest tip de regim duce la slăbire chiar.
Asta nu înseamnă însă că te poți avânta după naceea apoi să mănânci haotic. Când începi deja să simți senzația de sațietate, înseamnă că ai mâncat suficient. E drept că te vor mai tenta și deserturile, dar te poți rezuma și la o felie, cum spuneam.
Nu uita că poftele nu înseamnă foame! Dându-i organismului mai mult decât trebuie, nu faci decât să îngreunezi digestia și activitatea ficatului și să devii și tu letargic.
4. Fă mișcare după masă!
Că tot vorbeam de letargie, nu lenevi în pat imediat după ce ai mâncat! Orice activitate fizică are consum caloric și este benefică! Chiar și simplul spălat al vaselor după masa de Crăciun de exemplu și bineînțeles, dansul de Revelion.
Pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, dacă nu ești tocmai un fan/o fană a sportului, fă plimbari, mergi pe jos cât de mult poți, urcă scările. Cel mai bine este să încerci să faci cel puțin o jumătate de oră cel puțin de mișcare – alergat, exerciții, ce îți place. Cei pasionați de sport probabil că nu vor pune antrenamentele “în cui” nici în această perioadă.
La fel și după somnul de după Revelion, ieși la plimbare!
Iar dacă, după sărbători, ți-ai pus în cap să slăbești, te invităm să citești și articolele noastre cu cele mai bune sfaturi în acest sens – de slăbit natural, fără să ne afecteze sănătatea.