Isteria e o boală sau o dizarmonie sufletească?

Isteria este o tulburare ce a stârnit în psihologie vii controverse şi a fost consi­derată multă vreme, dar în mod eronat, specifică doar femeilor.

La fel ca mai toate tulburările psiho-emoţionale, isteria se caracterizează printr-o abatere comportamentală de la ceea ce se consideră a fi normal, firesc ori acceptabil.

În pofida relativităţii actuale a concep­tului de normalitate, persoana afectată de isterie se evidenţiază, la o primă vedere, printr-o purtare ieşită din tipare. Iar con­duita aleasă spre a depăşi convenţionalul nu e întotdeauna foarte agreabilă pentru anturaj! Cei predispuşi la isterie au, ade­sea, o personalitate histrionică.

Simultan cu labilitatea emoţională, acest tip de per­sonalitate prezintă tendinţa de a converti foarte uşor suferinţele psihice în simptome corporale, ajungând, în cazuri extreme, până la sincope, pareze şi convulsii.

Analizând personalitatea persoanelor isterice, vom detecta întotdeauna o nevoie acută de atenţie, de care aceşti indivizi sunt dependenţi. Vom detalia trăsăturile cel mai des întâlnite la histrionic şi ne vom da seama că fiecare am avut de-a face, cel puţin o dată-n viaţă, cu o astfel de persoană, femeie sau bărbat.

Comportamente şi simptome specifice isteriei

Histrionicul poate trece extrem de iute de la tristeţe la veselie şi de la cor­dialitate la antipatie, chiar şi de mai multe ori succesiv în cursul unei singure zile. HI are tendinţa de a prelua, foarte uşor şi fără o analiză critică, sugestiile provenite din mediul extern. Indiferent de context sau doar în situaţii speciale (întru­niri sociale) el caută contexte în care s-ar putea evidenţia prin purtare, limbaj ori opinii. Stilul vestimentar, bijuteriile (purtate în număr mare), coafura sau machiajul se caracterizează prin extra­vaganţă.

Deseori, histrionicul pune un preţ exage­rat pe aspectul fizic. În schimb, manifestă o mare neînţelegere faţă de trebuinţele şi simţămintele celorlalţi, vădind un altruism atrofiat. Râsul, exprimarea şi gestica sunt teatrale, forţate, studiate şi exersate. Femeile afectate sunt schimbătoare (infidele), manipulatoare şi nu ezită să apeleze la minciună şi şantaj.

Adolescenţii histrionici nu îşi pot creşte stima de sine decât prin ironii caustice, excentrism, limbaj obscen, autoelogiere, căutarea conflictului şi demonstraţii ridicole de forţă. Când individul se consideră văduvit de atenţia pe care o merită din plin şi necondiţionat, poate să adopte comportamente antisociale, distructive sau suicidare.

Deşi poate fi necruţător faţă de cei care i-au greşit (în realitate sau doar în vasta lui imaginaţie), histrionicul îşi uită repede propriile greşeli. În postura de pacient, el este caracterizat de ipohondrie şi pune la îndoială competenţa medicului, motiv pentru care umblă de la un specialist la altul.

La persoanele de sex masculin, adolescenţa este o perioadă în care isteria se manifestă cu precădere, în vreme ce la femei ea găseşte teren prielnic toată viaţa.

Simptomele fizice sunt rodul neîncetatei şi profundei nelinişti interioare. Deşi la nivel funcţional ori patologic manifestările pot sugera prezenţa unei afecţiuni grave, examinările medicale evidenţiază lipsa proceselor patologice sau a leziunilor orga­nice.

În palier somatic şi dincolo de simu­lare, isteria poate fi asociată cu un şir fără capăt de simptome: dezordini ale ciclului menstrual, disfuncţii sexuale, simptome digestive, dureri de cap, diminuarea nejustificată a capacităţii musculare, diminuarea unor simţuri (văz, auz, simţul tactil), retenţie de urină, tremor, ticuri, mutism, leşin, crize de convulsii, furie ori surescitare.

Cum tratăm isteria?

Comparativ cu psihopatia, nevroza isteri­că este mai evidentă în plan corporal, simptomatic. Este necesar concursul psihologului şi al medicului psihiatru. Subiectului îi vor fi prezentate consecinţele fiziologice şi sociale ale comportamentului său. O condiţie indispensabilă pentru îmbunătăţirea stării individului afectat, este efortul personal şi dorinţa fermă de ameliorare. Primul pas şi cel mai important este să devină conştient de consecinţele nefaste ale comportamentului său. Apoi, să îşi mărească gradul de empatie şi să îşi cultive pornirile altruiste. De mare utilitate se vor arăta frecventarea Bisericii şi sfaturile unui preot duhovnic. Atât ipohondria, cât şi simptomele fizice asociate tulburărilor isterice vor fi limitate prin mijloace medicale şi psihologice (terapie cognitivă, psihoterapie).

Chiar şi fitoterapia ne poate ajuta să ne recăpătăm calmul şi echilibrai lăuntric!

Maceratul de obligeană are efecte sedative şi calmante asupra psihicului. Se obţine adăugând 2 linguriţe de rizom mărunţit la o cantitate de 3 pahare de apă rece. Ameste­cul se lasă 8 ore la macerat, apoi se strecoa­ră. Înainte de întrebuinţare recipientul cu macerat se încălzeşte uşor, prin introdu­cerea sa într-un vas apă fierbinte. Se consumă câte 0,5-1 pahar, de 2-3 ori pe zi.

Sucul de pătrunjel exercită un efect bene­fic, liniştitor asupra mentalului. Se obţine cu ajutorul unui storcător electric se con­sumă zilnic, în cantităţi de până la 200 ml.

Infuzia de drăgaică (Galium verum) se folosea în medicina tradiţională româneas­că pentru a preveni manifestările isterice şi insomnia. Se obţine adăugând 1-2 linguriţe de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se infuzează vreme de 15 minute şi se consumă 1-2 căni pe zi.