Produse cosmetice naturale pentru frumuseţea ta

Primăvara aduce cu sine şi dorinţa de a da un restart frumuseţii noastre aşa că, în acord cu reînvierea naturii, ne-am gândit că ar fi util să vă oferim câteva informaţii interesante despre beneficiile unor produse cosmetice naturale pentru ten, păr, corp şi mâini.

Pentru că primul impact vizual este chipul, trebuie să avem grijă să îi redăm strălucirea din care îşi mai pierde în timpul iernii. La fel, şi în cazul părului. Nu vom neglija nici mâinile şi nici corpul pentru că trecerea timpului şi acţiunea factorilor externi nu le ocolesc nici pe ele. produse cosmetice naturale

Dar, partea bună este că aspectul sănătos al acestora poate fi menţinut şi întinerit mult timp folosind produsele potrivite. Din ce în ce mai mult, în ultimii ani, producătorii de cosmetice au început să pună accent pe fabricarea unor astfel de produse cu ingrediente naturale, unele chiar organice/bio.

În cazul produselor  organice/bio, ingredientele conţinute trebuie să provină din culturi certificate ca atare. Acestea sunt mai greu de întreţinut, procesul de producţie trebuie să urmeze o trasabilitate, să fie procesate cu anumite tehnologii, să nu aibă substanţe modificate genetic ş. a. Deasemenea, nu ar trebui să conţină parabeni care sunt conservanţi artificiali, săruri de aluminiu sau alcool.

De aceea, produsele obţinute din astfel de ingrediente sunt şi mai scumpe, dar o investiţie în ele merită şi vă vom explică mai jos de ce anume.

Produse cosmetice naturale – calităţi, beneficii

Specialiştii în îngrijire le recomandă, vedetele şi influencerii scot în evidenţă avantajele folosirii lor, iar doamnele şi domnişoarele aleg să le folosească şi ele din ce în ce mai mult. Haideţi să vedem de ce sunt aceste produse recomandate şi care sunt calităţile lor.

În primul rând, neavând anumite substanţe artificiale, sintetizate chimic, care sunt folosite, de regulă, pentru conservare, nu rişti să te trezeşti cu mâncărimi, erupţii cutanate, care pot fi mai uşoare sau mai neplăcute şi nici să dezvolţi vreo alergie gravă.

Substanţele chimice  folosite repetitiv pot imuniza pielea, astfel că mai târziu, e foarte posibil să constaţi că nu mai sunt eficiente alte produse.

În plus, cunoaştem cu toţii forţa regeneratoare a naturii, astfel că nu e de mirare că produsele cu ingrediente naturale acţionează mai eficient. Mai multe studii au arătat că acestea sunt reţinute mai eficient de organism şi au şi o viaţă activă mai lungă.

Ele hrănesc pielea, previn apariţia semnelor precoce de îmbătrânire, reduc ridurile, estompează, tratează şi vindecă diferite probleme, de la acnee, iritaţii, dermatite, pete la celulită, şi probleme ale venelor.

Mai jos, iată câteva exemple de ingrediente foarte eficiente pentru sănătatea pielii pe care să le cauţi pe etichetă atunci când vrei să cumperi astfel de produse cosmetice naturale.

Gelul de aloe vera / barbadensis

Aloe vera este, cu siguranţă, unul dintre cele mai utilizate ingrediente în fabricarea de produse cosmetice naturale, de la creme pentru ten, la produse de îngrijire a părului şi a corpului, precum şi în suplimente alimentare.

Ce este de fapt gelul de aloe vera pe care o mai întâlnim pe etichete şi sub denumirea de aloe barbadensis şi ce face acest ingredient aşa de special?

Aloe vera este una dintre plantele folosite din cele mai vechi vremuri pentru diferite probleme, numită din Egiptul Antic planta minune / miracol. Gelul din frunze era utilizat în ritualurile de înfrumuseţare ale reginelor Cleoptara şi Nefertiti, dar şi de Alexandru cel Mare pentru cicatrizarea rănilor soldaţilor şi de Cristofor Columb care avea planta mereu la bordul  navei sale.

O serie de studii stiinţifice bine puse la punct îi demonstrează atât proprietăţile vindecătoare, de regenerare, antiinflamatoare, antiseptice, cât şi cele miraculoase antiaging.

Aloe vera are peste 75 de substanţe active – minerale, vitamine, enzime, lipide, polizaharide  – substanţe bune pentru imunitate ş.a.m.d.

Pentru ten. În primul rând, cremele sau gelurile care au în componenţă aloe vera hidratează foarte bine pielea, îi conferă elasticitate, regenerează. Se reduc liniile şi ridurile fine şi este prevenită apariţia precoce şi accentuarea acestora.

Pentru păr. Şampoanele şi balsamurile naturale cu aloe vera nu irită ochii şi sunt recomandate şi pentru scalpul sensibil, îl protejează. Pot fi folosite pentru orice tip de păr şi au un efect hidratant excelent, lăsând părul suplu şi mătăsos. Folosite regulat, împiedică despicarea firului de păr sau ajută la regenerarea lui, după caz, şi ajută la prevenirea şi încetinirea căderii părului. Deasemenea, s-a dovedit că au efect şi în reducerea mătreţii.

Pentru corp. O loţiune de corp cu aloe e un adevărat miracol. Pielea devine mai catifelată, hidratată şi se va vedea imediat acest lucru. În plus, se menţine elastică şi tonifiată, până la  următoarea spălare. Este eficientă şi în cazul celulitei prin efectul său de hidratare şi refacre a elasticităţii pielii.

Şi în cazul folosirii gelului în suplimente pentru uz oral, aloe vera are rezultate spectaculoase, fiind indicate pentru numeroase afecţiuni, probleme şi boli.

Un  studiu serios a arătat faptul că femeile care au folosit zilnic gel cu aloe vera au înregistrat rezultate vizibile de creştere a producţie de colagen. Asta a însemnat creşterea elasticităţii pielii, estomparea ridurilor şi  o întinerire vizibilă plus alte efecte benefice pentru sănătate.

Uleiurile exotice de jojoba, avocado, cocos

O serie de produse cosmetice naturale îmbină aceste trei uleiuri exotice sau două dintre ele pentru că împreună acţionează şi mai eficient.

Uleiul de jojoba, de exemplu, are o compoziţie care se aseamănă sebumului pielii şi, astfel, ajută foarte bine la regenerarea stratului de lipide natural al pielii. Folosit împreună cu cel de avocado hrăneşte foarte bine pielea. De aceea, el e recomandat şi eficient pentru pielea uscată. Le vei regăsi frecvent în produse regeneratoare şi antiaging pentru ten.

Şi pentru pielea mânilor, aceste uleiuri sunt foarte eficiente. Mai ales în această perioadă când este necesar să ne spălăm mai des şi mai viguros pe mâni, este foarte bine să alegem cu atenţie atât săpunul, cât şi cremele de mâini. Pentru că o spălare excesivă duce, ca orice exces, la efecte nedorite, mai ales dacă sunt folosite produse nepotrivite.

Investiţi şi  în produse pentru mâini naturale, hidratante. Uleiurile menţionate sunt printre cele mai eficiente pentru menţinerea sănătăţii şi catifelării pielii mâinilor.

Multe uleiuri naturale au proprietăţi anticelulitice, printre care şi acesteau, redând fermitatea pielii în combinaţie cu alte ingrediente naturale.

Le vei mai întâlni şi în şampoane şi în alte produse de îngrijire a părului având proprietăţi de prevenire a despicării firului de păr şi de refacere a celui deteriorat. Deasemenea, îi dau un aspect sănătos şi îl fac uşor de pieptănat.

Resveratrolul – Extractul din seminţe de struguri/vitis vinifera

Resveratrolul este cunoscut ca unul dintrei cei mai puternici agenţi antioxidanţi şi antiaging, dacă nu chiar cel mai puternic. Asta înseamnă că luptă foarte eficient împotriva radicalilor liberi, care duc la riduri şi la deteriorarea aspectului pielii.

Este o minune de substanţă care stimulează proteina longevităţii, încetinind astfel îmbătrânirea!

Extractul din seminţele de struguri este folosit atât în suplimente pentru uz intern, cât şi  în produse cosmetice naturale pentru faţă, gât, decolteu, precum şi pentru corp.

În creme şi seruri de faţă, resveratrolul are excelent efect hidratant, tonifiant şi de estompare a ridurilor, vizibil destul de rapid. Protejează pielea de acţiunea nocivă a radiaţiilor.

Deasemenea, folosit în cremele de corp, protejează împotriva razelor solare, are proprietăţi calmante şi antiinflamatoare.

Aşa cum spuneam, extractul de seminţe de struguri se foloseşte frecvent şi pentru fabricarea unor suplimente alimentare pentru o doză sănătoasă de antioxidanţi şi este recomandat în multe afecţiuni şi boli.

O serie de studii au evidenţiat beneficiile resveratrolului, iar o sinteză interesantă am găsit aici.

Extractul sau uleiul de lavandă

Minunata lavandă, pe care o cunoşti pentru mirosul ei specific, care induce o stare de bine şi de relaxare, şi are şi ea numeroase proprietăţi benefice şi pentru piele – mâini, ten, corp dar şi pentru scalp şi păr.ulei de lavanda

Extractul sau uleiul de lavandă se foloseşte în creme de faţă şi corp, loţiuni hidratante, geluri de duş, săpunuri. Acesta ajută la refacerea pielii uscate şi iritate şi este şi un bun hidratant, cicatrizant şi vindecător.

În cazul cremelor pentru ten,  acţionează eficient în combinaţie cu alte uleiuri, hidratând pielea şi lăsând-o mătăsoasă, catifelată. Deasemenea, are efect entirid.

Pentru corp. Cum spuneam mai sus, lavanda este un foarte bun regenerator, fiind eficient nu numai pentru hidratarea pielii, dar şi pentru diminuarea iritaţiilor, mâncărimilor, pentru cicatrizarea mai rapidă a rănilor şi calmarea arsurilor.

Iar datorită efectului de prospeţime şi hidratare, se foloseşte şi produse antiperspirante, roll-onuri.

De asemenea, în şampoane, extractul de lavandă ajută la menţinerea sănătăţii scalpului şi a părului şi este eficient în combaterea căderii părului.

Însă, aşa cum arătam la început, poate, cel mai mare atuu al lavandei este efectul său curativ datorită mirosului. De aceea, e folosită cu succes în aromaterapie, pentru calmare şi pentru acea senzaţie de bine pe care o dă, precum şi în tratarea insomniilor, a anxietăţii, altor probleme de natură nervoasă sau cauzate de stres.

Vitaminele naturale

Spre deosebire de vitaminele obţinute sintetic, vitaminele naturale se extrag doar din surse naturale – fructe, legume, oleaginoase.

De exemplu, Vitamina A naturală se obţine din  Vitamina A naturală preformată: retinol şi compuşii acestuia; precursorii de vitamina A; betacaroten şi compuşi şi precursorii de vitamina A (provitamina A):  beta carotenul şi compuşii înrudiţi.

Vitamina E naturală se extrage din diferite seminţe şi boabe, vitamina C naturală  din acerola, măceş, iar multe vitamine din grupul B din drojdie de bere. 

Vitamina A stimulează foarte bine producerea de colagen, fiind esenţială pentru sănătatea pielii. Totodată, controlează nivvelul de sebum şi previne inflamaţiile. Bineînţeles, chiar dacă nu face obiectul articolului de faţă, nu putem omite rolul crucial pe care îl are pentru sănătatea ochilor.

Vitamina E are efect antiaging, oferă protecţie bună împotriva radicalilor liberi, a radiaţiilor, de aceea se foloseşte în produse pentru îngrijirea tenului. Pentru scalp şi păr, este deasemnea foarte bună pentru că stimulează circulaţia sangvină, echilibrează producţia de ulei natral şi îi redă părului un aspect strălucitor.

Vitaminele C este una dintre cele mai bune vitamine antioxidante, folosite atât intern cât şi extern, dar probabil că aţi aflat mai bine ca oricând în perioada aceasta de pandemie, când este indicată de medici pentru o bună imunitate alături de Vitamina D.

Şi extern, folosită în creme şi loţiuni, Vitamina C protejează pielea împotriva porceselor oxidative fireşti precum şi împotriva factorilor de mediu factorii poluanţii şi o hrănesc.

Cremele pe bază de vitamina C ajută foarte mult la regenerarea pielii, iar cele cu vitaminele A si E sunt foarte hrănitoare şi foarte eficiente pentru tenurile uscate sau cu predispoziţie la uscare. Pe toate cele trei, individual sau împreună, le regăsim în produse cosmetice naturale pentru ten, gât, decolteu, mâni.

Vitaminele din grupul B le veţi întâlni în multe produse pentru îngrijirea feţei şi a părului. B5, de exemplu, este recunoscută pentru faptul că are o mare eficienţă în hidratarea părului, contribuie la refacerea firelor despicate, prevenirea ruperii acestuia şi redarea unui aspect strălucitor.

Aici găsiţi un articol de specialitate, interesant, bazat pe studii care relevă importanţa vitaminelor pentru. combaterea căderii părului.

Am enumerat, aşadar, doar câteva ingrediente pe care să le căutaţi şi voi când vă alegeţi produsele cosmetice naturale. Lista este, însă, largă şi ofertantă pentru că şi natura ne pune la dispoziţie resurse nelimitate. Iar beneficiile  acestora sunt, fără doar şi poate, rapide şi vizibile!

Foarte important este să combinăm alimentaţia sănătoasă, bogată în vitamine şi minerale, cu produsele cosmetice naturale, bune pentru sănătate, frumuseţe şi tonus!

Cu ajutorul ultimelor tehnologii din domeniul cosmeticii, CaliVita Cosmetics s-a imbogatit cu gama Aquabelle, care contine trei produse:

  1. Lotiunea demachianta si hidratanta Aquabelle este alegerea perfecta pentru curatirea chiar si de mai multe ori pe zi a fetei si decolteului, atat de necesare mentinerii frumusetii si sanatatii pieliigama aquabelle
  2. Crema regeneratoare de zi Aquabelle poate sa fie aplicata in siguranta atat vara cat si iarna.
  3. Crema nutritiva de noapte Aquabelle are o actiune indelungata, hidrateaza in profunzime si hraneste tenul.

    Pe langa apa saracita in deuteriu, printre ingredientele principale se numara ASD si squalanul (esenta de ulei de masline), o emulsie unica de ulei-in-apa si apa-in-ulei, cu un efect hidratant si hranitor imediat. C