Cum aplicăm fondul de ten?

Ustensilele folosite pentru aplicarea machiajului sunt deosebit de importante, ele schimbând radical aspectul final.

În acest articol mi-am propus să vă prezint toate variante ce pot fi utilizate în aplicarea fondului de ten.

De ce am ales să fac acest articol? Pentru că deși peste tot în jurul nostru se vorbește despre machiaj, iar această industrie s-a dezvoltat și se dezvoltă din ce în ce mai mult, majoritatea femeilor nu știu cum se aplică corect un fond de ten. Înainte de a începe vreau să vă spun dragelor/dragilor că nu trebuie să vă simțiți obligate să purtați un asemenea produs, faceți cum doriți, important este să vă simțiți frumoase/frumoși pentru că așa sunteți.

De ce nu este tocmai corect să ne folosim degetele? Pentru că nu vom întinde produsul uniform și vom avea o bază pe care vom așeza produse ce nu vor arata bine. În plus, producem o ușoară exfoliere, adică toate celulele moarte vor fi îndepărtate și împrăștiate pe toată suprafața tenului, de acolo și micile puncte albe inestetice. De asemenea, bacteriile de pe mâini se vor transfera pe ten și astfel sporim apariția comedoanelor. Există alte variante, cum ar fi:

  1. Burețel – există sub zeci de forme și mărimi, dar până și cel mai banal burete pentru machiaj distribuie uniform fondul de ten. Cel mai cunoscut burete în prezent este ”beauty blenderul”, destul de costisitor, dar foarte bun. Există variante mai ieftine de la Real Tehniques, dar puteți achiziționa variante foarte ieftine și de la orice magazin de profil din orașul dumneavoastră. Aplicarea se face prin mișcări de tapotare.
  2. Pensula plată clasică este o altă variantă, însă din punctul meu de vedere sunt destul de greu de evitat liniile pe care le lasă în urma aplicării. Ca și grad de acoperire, oferă unul foarte mare. Pensula despre care discutam este cea de-a patra de la dreapta la stânga. Se utilizează prin mișcări de întindere, copiind mișcările degetelor.makeup-brushes-369776_1280
  3. Pensula stippling – foarte potrivită pentru aplicarea fondului de ten. Personal, îmi place să o folosesc în cazul unui fond de ten cu acoperire mica spre medie. O variantă foarte bună o găsiți la Real Tehniques, Morphe Brushes sau E.L.F. Aplicarea produsului se realizează prin mișcări de tapotare combinate cu mișcări circulare.makeup-brushes-824706_1280
  4. Pensula ”buffing” – cea mai densă și cu o aplicare foarte ușoară. Se utilizează mișcări circulare, oferind un aspect fără imperfecțiuni. Pensula arată cam așa:makeup-brushes-824705_1280Cele mai bune variante ar fi cele de la E.L.F, cu un preț foarte accesibil, dar și Real Tehniques ori Morphe.  Alegerea vă aparține! Sper că vă este de ajutor acest articol. Pe data viitoare!