Piperul – condiment si medicament

La capitolul mirodenii, piperul şi dafinul sunt vedete. Şi nu doar în bucătărie, ci şi în tratamentele naturiste. Vă prezentăm, în continuare, câteva remedii pe bază de piper.

Piperul (Piper Nigrum) este regele neîncoronat al condi¬mentelor. Sunt consumate anual tone de piper, pe întreg mapa¬mondul, de diferite feluri: negru, alb, verde, cu bobul lung, roşu etc. În mod tradiţional, la noi se foloseşte piperul negru. Adăugat în mâncare, mai ales pe timp de iarnă, piperul negru este un medicament de bază. Dar gama beneficiilor se extinde şi asupra celorlalte soiuri „colorate”.

Beneficii

Piperul, în general, pune în funcţiune şi sistemul digestiv cel mai leneş, face sângele să circule mai bine şi îi întreţine fluiditatea, ceea ce ne încălzeşte corpul. Tuturor celor care au afecţiuni sau disfuncţii, cum ar fi indigestii frecvente, balonări (produse mai ales de contactul cu frigul), infecţii frecvente ale aparatului respirator, li se recomandă folosirea acestui condiment. Fireşte, sub rezerva anumitor contraindicaţii, specificate de medic în cazul afecţiunilor acute sau al alergiilor.

În tratamentul nefritelor (o inflamaţie la nivelul rinichilor) medicii antici chinezi recomandau următoarea reţeta: se găureşte – cu grijă – un ou proaspăt de găină şi se introduc 7-10 boabe de piper alb;      se astupă gaura cu făină umezită, se înveleşte oul într-o hârtie umedă şi se fierbe în abur, până se întăreşte. Se mănâncă oul cu tot cu piper, de două ori pe zi (la copii, doar un ou pe zi) timp de 10 zile. După 3 zile de pauză, se repetă seria (dacă mai este nevoie). De regulă, un asemenea tratament are 3 reprize, pentru a fi siguri de rezultate. Totuşi, reţineţi că, dacă sunt consumate în exces, piperul alb şi negru pot provoca necazuri, în mod deosebit celor cu afecţiuni oftalmologice, ca şi celor care au probleme laringo-faringiene. Revenim din nou cu sfatul de a cere părerea medicului curant, care poate identifica o contraindicaţie pentru această terapie, în contextul istoricului pacientului.

Ca plantă medicinală, piperul negru este extrem de eficient în tratarea următoarelor afecţiuni:

• Infecţiile în gât, guturaiul. În aceste afecţiuni, puţine leacuri sunt atât de puternice ca piperul negru, într-o cană de ceai fierbinte (nu contează de care, poate fi busuioc, menta, cimbrişor etc.) se pun 2-3 vârfuri de cuţit de piper negru. Se lasă câteva minute, după care se bea cu înghiţituri mici. Efectele sunt aproape imediate: gâtul se descongestionează, nările se desfundă, o fierbinţeală plăcută se răspândeşte în întreg corpul. Răceala trece numaidecât.
• Vindecări: Medicii chinezi au constatat că pacienţii hipotensivi pot să-şi mărească tensiunea arterială cu circa 5 mm Hg dacă ţin în gură câte un bob de piper negru timp de 20-30 de minute. Efectul dispare după  15-20 de minute, dar este util pentru a restabili tensiunea arterială normală fără efecte secundare nedorite, obţinându-se şi un efect de încălzire a corpului şi a calotei craniene, fără creşterea pulsului.

• În cazurile de indigestii cu diaree, 1 gr de praf de piper alb dizolvat în 200 ml apă, împreună cu 9 gr praf de glucoză, poate face minuni, dacă este consumat de 3 ori pe zi timp de 1-3 zile. La copiii sub 1 an, doza este de 0,3-0,5 gr piper alb, iar la cei între 1-3 ani, doza este de 0,5-1,5 gr, dar nu se poate depăşi cantitatea de 2 gr zilnic. Oricum, este necesară consultarea medicului pediatru, care poate recomanda sau nu această terapie, în paralel cu cea medicamentoasă, de sinteză.
• Tuse. Se aplică în special cazurilor de tuse seacă, iritativă, de provenienţă faringiană sau laringiană. Se pun într-o jumătate de litru de rachiu tare sau, mai bine, de alcool alimentar diluat cu apă,  4 linguri de piper negru măcinat, care se lasă la macerat minimum 5 zile. Preparatul obţinut în acest mod se filtrează, după care se administrează astfel: se pune o linguriţă de macerat într-un pahar cu apă şi se amestecă. De câte ori simţim nevoia să tuşim, luăm câte o înghiţitură mică. Terminaţiile nervoase a căror iritare generează tusea vor fi în acest fel pur şi simplu anesteziate, iar gâtul va fi dezinfectat.
  Atenţie: Piperul negru poate agrava afecţiuni cum ar fi: gastrita hiperacidă, hipertensiunea, stările de nervozitate. În aceste afecţiuni va fi, deci, administrat cu prudenţă. Este contraindicat în stările inflamatorii acute şi în hipertensiune gravă. • Sensibilitate la frig. Vreme de o săptămână nu consumaţi deloc hrană rece (mai ales de la frigider) şi la fiecare masă consumaţi 2-3 vârfuri de cuţit de piper negru măcinat.
•  Reumatism. Cu o plămădeală de piper negru în rachiu, obţi¬nută la fel ca cea de la tuse, masaţi zonele dureroase de 2-3 ori pe zi. Piperul negru încălzeşte articulaţiile şi le face să fie mai flexibile, calmând durerile reumatice. Tratamentul este eficient mai ales în perioadele în care este frig şi umezeală afară.
•  Astenie. Sezonul rece, cu frigul şi lipsa de lumină de la soare, ne face pe mulţi dintre noi să devenim inactivi, nemotivaţi, trişti şi depresivi, să evităm ieşirile afară, „paralizându-ne” parcă iniţiativa. Poate părea greu de crezut, dar câteva doze de piper ne vor încălzi şi la propriu şi la figurat, lecuindu-ne pe dată. Introduceţi la fiecare masă o doză de piper negru cât de mare puteţi suporta (nu trebuie să apară jena digestivă sau alte stări de disconfort). Acest tratament se face maximum 5 zile la rând, iar efectele sale sunt miraculoase.