Cum scapi de riduri –
de ce apar, cauze favorizante  și
cum le putem preveni sau combate într-un mod sănătos și eficient

Am auzit tot felul de clișee despre riduri. Unul dintre ele ar fi că ridurile sunt harta vieții. Însă majoritatea persoanelor nu doresc să-și amintească de timpurile trecute, de nopțile de nesomn, de stresul oxidativ sau de problemele cu care s-au confruntat de-a lungul vieții și care, bineînțeles, le-a favorizat apariția acestor mici încrețituri pe piele, numite riduri. De asemenea, putem vorbi și despre apariția precoce a ridurilor, o problemă existențială cu care se confruntă majoritatea femeilor în ziua de astăzi.

 

Cum scapi de riduri
De ce apar ridurile:


Fie că este vorba de îngrijirea insuficientă a tenului, fie că este vorba de stresul cotidian la care sunt expuse femeile, fața și tenul au foarte mult de suferit. Multe femei se întreabă cum pot diminua sau cum pot preveni apariția ridurilor. Pe unele dintre acestea trebuie să le acceptați, pentru că nu depind de dumneavoastră. Însă, sunt situații în care acestea pot fi prevenite cu ușurință, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, cu ajutorul unei diete bogate în proteine și nutrienți care ajută la refacerea și întărirea nivelului de colagen și elastină (principalele proteine de susținere la nivelul pielii).

Odată cu trecerea anilor, pielea își pierde elasticitatea, este mai puțin capabilă să-și păstreze hidratarea, secreția glandelor sebacee scade, iar pielea începe să se vindece foarte greu, favorizând astfel apariția ridurilor. Zonele cele mai afectate de această problemă sunt: fața, gâtul și mâinile. Cu toții vom avea la un moment dat niște riduri la nivelul feței, deoarece este un lucru perfect firesc, iar acestea fac parte din procesul natural de îmbătrânire.


Principalele cauze care favorizează apariția ridurilor:


Mai devreme sau mai târziu, ridurile tot vor apărea pe chipul nostru, însă ideal ar fi ca acest lucru să se întâmple cât mai târziu. Înainte de a învăța cum să eliminăm ridurile, trebuie să știm care sunt principalii factori care conduc la apariția precoce a acestora.

O serie de factori pot contribui la apariția acestora, unii putând fi controlați, în timp ce alții, nu.

Factorul genetic – acesta, de pildă, nu poate fi controlat în niciun fel, ține de moștenirea genetică pe care a primit-o individul de la părinții sau de la bunicii lui;
Stresul oxidativ – este unul dintre factorii responsabili pentru apariția ridurilor;
Expunerea neprotejată a pielii la radiațiile ultraviolete – radiațiile solare scad nivelul de colagen și elastină al pielii, determinând astfel ridarea tenului. Pielea trebuie protejată zilnic cu ajutorul unei loțiuni cu SPF, indiferent de anotimp sau de momentul zilei. Cum scapi de riduri-solutii naturale de tratament


Hidratarea insuficientă a pielii – pielea necesită o atenție deosebită. Indiferent de cât de des te machiezi, tenul trebuie curățat de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara. Machiajul favorizează acumularea sebumului, fapt care determină apariția punctelor negre și a ridurilor.
Fumatul – fumatul favorizează, prin blocarea fluxului sanguin, apariția ridurilor la nivel cutanat;


Contracția mușchilor faciali – râsul, încruntarea, privitul cu coada ochiului și alte expresii faciale obișnuite determină accentuarea ridurilor;
Un alt factor de risc ar putea fi și poziția în care dormi – încearcă să nu dormi pe burtă cu fața presată pe pernă, deoarece acest lucru poate favoriza apariția ridurilor;


Lipsa somnului – în lipsa somnului, ph-ul pielii este afectat, iar celulele își pierd abilitatea de a se menține hidratate; privarea de somn creează o serie de probleme în organism, printre care și declanșarea procesului de îmbătrânire a pielii. Asigură-te că dormi 8 ore în fiecare noapte și nu mai amâna să dormi. Odihna este cel mai important medicament pentru organism;
Expunerea la un mediu poluant – poluarea este un factor care poate declanșa apariția timpurie a ridurilor;
Consumul de tutun și alcool – fumatul și consumul de alcool sunt principalele vicii responsabile pentru îmbătrânirea prematură a pielii, deci pentru apariția ridurilor;



Cum putem diminua sau preveni apariția ridurilor:


Cu siguranță vi s-au recomandat diverse loțiuni sau creme care promit să reducă vizibilitatea ridurilor, dar care nu și-au demonstrat eficacitatea.

Noi avem soluția pentru tine!

Produsele Calivita sunt 100% naturale și sunt produse prin tehnologii moderne de combinare a extraselor din plante bio, atent cultivate și monitorizate în zone lipsite de poluare.

Crema AntiRiduri (ORGANICARE ANTI-AGEING CREAM (50 ML) este un produs naturist, eficient și sănătos în tratarea și diminuarea ridurilor:

 

Cum scapi de riduri

Nu ai nevoie de intervenții agresive pentru a arăta tânără!

Această cremă anti-îmbătrânire (anti-ageing)  reduce vizibilitatea ridurilor, hidratează intens şi hrăneşte pielea feţei, gâtului şi decolteului.

Textura sa plăcută şi uşoară, cu absorbţie rapidă, întinde tenul şi netezeşte cutele delicat, dar rapid şi vizibil.
Secretul constă în combinaţia unică de acid hialuronic natural (cu masă moleculară ridicată) şi extracte din plante organice, cum ar fi aloe vera, ulei de măsline, ulei de migdale dulci, unt de shea şi ulei de jojoba.

Moleculele cu o masă ridicată protejează și hidratează suprafața pielii, conferindu-i strălucire și sănătate.
Avantajul moleculelor cu masă scăzută este că pot pătrunde în stratul profund al pielii pentru a umple cutele din interior, reducând astfel vizibilitatea ridurilor.