Acum aproximativ un an, un bun prieten, care intre timp mi-a devenit si partener, a venit si mi-a spus despre BIOHARMONEX. Nu pot exprima in cuvinte bucuria pe care am simtit-o cand am citit despre aparitia in occident a unui dispozitiv care actioneaza in campul electromagnetic al corpului. Aceasta ar fi o descriere mai sofisticata a ceea ce reprezinta acum, pentru mine, BIOHARMONEX – MICUL APARAT MIRACULOS .
Practic, BioHarmonex poate face instantaneu, ceea ce eu am atins printr-o practica asidua de noua ani. A durat ceva timp pana ce aparatul a fost disponibil in magazinul CaliVita, iar pe parcursul intregii perioade de asteptare mi-am sunat aproape zilnic indrumatorul sa-l intreb daca are vreo veste. Intre timp, am studiat cu atentie si am testat in familie produsele CaliVita. A inceput copilul, care si astazi, dupa aproape 1 an, este consumator fidel. Bineinteles, acum si pacientii mei se bucura de calitatea superioara si de rezultatele produselor.
Revenind la Bioharmonex, a sosit ziua mult asteptata ,cand mi-am luat aparatul. Eram destul de emotionat la gandul, ca in sfarsit, stiinta a combinat teoriile traditionala cu cercetarea moderna. Am pornit aparatul si am simtit ca emite un camp electromagnetic. Ultima doza de scepticism mi-a fost spulberata total cand am simtit ca aparatul functioneaza asupra fiecarui organ in parte, echilibrandu-le si armonizandu-le. Asadar, miracolul devine realitate. Daca mie mi-au trebuit ani de perseverenta pentru a ajunge la rezultate, acest aparat o poate face printr-o simpla apasare de buton.
Incredibil, dar adevarat. Pe langa efectul benefic al suplimentelor CaliVita asupra pacientilor mei, am observat imediat si efectul potentator al BioHarmonexului. Consider ca acest aparat are o valoare inestimabila, este un adevarat miracol si de aceea fac tratamente combinate cu BioHarmonex, fara a cere ceva in plus, bucurandu-ma ca pot oferi din acest miracol si celor care au nevoie.
Sotia a fost sceptica referitor la aparat, pana cand intr-o zi durerile de cap au determinat-o sa testeze eficacitatea BioHarmonexului. Oare este chiar atat de miraculos? In numai 3 minute pe programul DURERE, miracolul s-a produs. Durerea a disparut ca luata cu mana. De cand l-am primit, aparatul este programat si ziua si noaptea sa lucreze conform TEORIEI CELOR 5 ELEMENTE. M-am bucurat sa citesc recent un articol in revista CaliNews despre modul de programare a aparatului conform TEORIEI CELOR 5 ELEMENTE. Acum, toti membrii CaliVita care si-au facut cadou lor si familiei lor BioHarmonex-ul, stiu sa beneficieze de eficienta sa la maximum.
Va multumesc tuturor si, bineinteles, companiei CaliVita pentru ocazia oferita de a fi mai buni cu noi si cu cei din jur. Sa zambim pentru ca avem motive. Am descoperit un miracol pe care il putem transmite si celorlalti: CaliVita. Daca in urma cu ani de zile doar visam la un miracol precum BioHarmonex, acum acest vis este realitate. Asadar, sa avem grija ce ne dorim, deoarece miracolele la care visam, gandim, tindem devin realitate acum. AICI si ACUM .

Emil Dumitru

Bucuresti

Excelent ! Nici nu ma asteptam sa fie asa de eficient! Mai ales ca pretul nu este chiar asa de mic. Cand sunt stresat, pot sa ma relax cu ajutorul programului. Are si ceasul organelor ceea ce este OK.
Programul care l-am indragit cel mai tare este Somn 8 ore, pentru ca am un somn ca un copilas, profund fara sa ma mai trezesc pana dimineata. Recomand pentru cine doreste sa-si optimizeze sanatatea!

Gabriel Prisacaru

Bucuresti

Intimplator am facut rost de un Bioharmonex pe care il folosesc pe programul de relaxare(NOAPTEA) dimineata ma scol odihnit. Nu stiu daca e auto sugestie, dar la mine si sotie are efect, se simte dierenta.

Alexandru Valcov