DEZVOLTAREA PERSONALĂ ŞI SPRIJINUL COMPANIEI CALIVITA.

sprijinul companiei

MLM este o afacere unde trebuie să ne lărgim în continuu cunoştinţele.
Participând la traininguri, la prezentari medicale, cunoscând noi oameni şi învăţând despre modul lor de gândire, ne stimulăm dezvoltarea personală generală. Şansele de dezvoltare sunt foarte numeroase.

Fiecare va găsi ceva pe gustul lui. Însă este necesar să iei parte la evenimentele şi întâlnirile organizate de sponsor sau de compania CaliVita®.

Printre sursele valoroase de informaţie se numără, de asemenea, publicaţiile şi materialele CaliVita®, precum şi site-urile de cercetare.

Sprijin personal medical

Personalul medical joaca un rol foarte important in dezvoltarea companiei Calivita International. Personalul medical este sprijinit sa ia parte la cursurile de educare continua ,in cadrul intalnirilor Comisiei Internationale si a altor conferinte medicale.

Asfel,medicilor le este pus la dispozitie un cadru adecvat in care pot face schimb de experienta.