Remedii pentru astm bronsic

 

Respirăm, atât în incinte, cât şi în afara lor, un aer pe zi ce trece mai otrăvit (încărcat de noxe, feluriţi agenţi patogeni şi microparticule iritante)… Mai mult: ne intoxicăm corpurile, voluntar sau nu, dar consecvent, de la vârste tot mai fragede, cu perfidul fum de ţigară…

Iată numai câteva dintre motivele care au dus la scăderea drastică a capacităţii de apărare a organismului în general şi, implicit, la degradarea ţesuturilor aparatului respirator, constatându-se o evoluţie îngrijorătoare a afecţiunilor pulmonare. Dintre acestea se detaşează, ca incidenţă şi – de ce nu? – ca severitate, astmul bronşic.

IGIENA IREPROŞABILĂ, ÎNAINTE DE TOATE

O încăpere umedă, neaerisită, este un mediu propice dezvoltării mucegaiului, un important factor cauzator al crizelor de astm. Pentru a evita proliferarea fungilor, folosiţi un dezumidificator, deschideţi ferestrele în zori, spălaţi pardoseala şi pervazele ferestrelor cu o soluţie bogată în clor şi schimbaţi la câteva zile lenjeria patului şi pijamaua. Înlocuiţi perna cu fulgi cu una antialergică.

Ştergeţi praful în fiecare zi folosind o cârpă umedă, care să împiedice ridicarea lui în aer. Staţi departe de fumul de ţigară, care irită mucoasele căilor respiratorii, facilitând instalarea şi înmulţirea factorilor patogeni. De asemenea, evitaţi, chiar dacă este frumos afară, plimbările prin parcuri şi grădini unde există multă vegetaţie, iar riscul de a lua contact cu un factor alergen de tipul polenului este mare.

DECOCT DE CIMBRIŞOR

Cimbrişorul este o plantă aromatică, folosită încă din vechime în scopuri medicinale şi culinare. Fiind un excelent dezinfectant al căilor respiratorii, atât superioare, cât şi profunde, fenomen atestat de studii independente, cimbrişorul este folosit atât ca expectorant în tratamentul tusei comune şi a celei convulsive, cât şi în terapia crizelor de astm, gripei (creşte capacitatea de apărare a organismului în cazul epidemiilor), răcelii şi bronşitei, fiind recomandat, bineînţeles, ca şi ruda sa mai celebră, cimbrul, ca stomahic-aromatic

. În asociere cu uleiuri esenţiale de conifere, poate chiar estompa tusea de natură tabagică. Fiertura antitusivă se realizează din două-trei linguri de vârfuri florale uscate la un litru de apă. Se aşteaptă până când clocoteşte, filtrându-se după răcire. Se consumă treptat, eventual în loc de apă, peste zi.

INFUZIE DIN MUGURI DE PIN

Componentul terapeutic principal al mugurilor de pin este uleiul volatil, care, de altfel, şi asigură parfumul specific. Ca şi cetina, mai conţin o cantitate apreciabilă de vitamina C (până la 300 mg %), alături de un principiu amar. Prin compoziţia lor deosebită, mugurii de pin constituie un modificator al secreţiilor bronşice şi, totodată, un extraordinar diuretic. E util de ştiut că, dacă nu sunt utilizaţi imediat după culegere, se pot păstra câteva zile la frigider, în punguţe de plastic. Se recomandă în tratamentul astmului cu tuse persistentă, bronşitelor, pielitelor, cistitelor etc. Se fierb o jumătate de oră 500 g muguri de pin (eventual şi cetini cu ace) în aproximativ patru litri de apă şi se inspiră apoi vaporii fierbinţi, ţinând un prosop deasupra capului. Două astfel de şedinţe a câte un sfert de oră fiecare, zilnic, aduc uşurări notabile respiraţiei.

4 preparate naturale utile în crize de astm

1. EXTRACT DE GHIMBIR

Cu aromă destul de pregnantă, înţepătoare, aducând cu parfumul de citrice, ghimbirul este unul dintre condimentele cele mai populare şi printre primele cu utilizare terapeutică, fiind menţionat în Coran şi în scrierile lui Confucius. Cea mai bună varietate de ghimbir este cea asiatică, de culoare mai deschisă.

În caz de astm, se spală, se decojesc şi se rad rădăcini de ghimbir (să rezulte cam 400 g), apoi se introduc într-o sticlă de un litru, care se completează cu alcool. Recipientul se ţine la cald două săptămâni, agitându-se din când în când, până ce amestecul dobândeşte culoarea galben-pal. Se filtrează printr-un tifon dublu, storcând bine reziduul. Se mai lasă o zi, să se depună sedimentul, şi se trece soluţia limpede în altă sticlă. Se ia de două ori pe zi câte o linguriţă de preparat, diluat în apă caldă, după masa de prânz şi cină.

2. MACERAT DE HREAN

Hreanul nu mai are nevoie de prezentare. În situaţia astmului, se rad aproximativ 250 g rădăcină şi se combină cu sucul de la două-trei lămâi. Se obţine astfel un terci mai gros, care trebuie păstrat la rece (maximum trei zile, după aceea nemaifiind bun, hreanul oxidându-se). Se ia câte o jumătate de linguriţă de două ori pe zi, dimineaţa şi după-amiaza. Nu se bea nici un fel de lichid cel puţin o jumătate de oră după luarea preparatului.

Nu vă speriaţi dacă, la început, veţi lăcrima puţin după ce veţi înghiţi amestecul: reacţia este normală, cunoscută fiind iuţeala hreanului, dar în timp va fi din ce în ce mai slabă, iar în final va dispărea cu totul. Întrucât un tratament prelungit poate avea repercusiuni asupra stomacului, e bine să cereţi acordul medicului de familie înainte de a începe, mai ales în cazul în care suferiţi de afecţiuni gastrice.

3. FIERTURĂ DE MENTĂ

În mitologia greacă, Mente era o frumoasă nimfă, de care Hades s-a îndrăgostit nebuneşte. Soţia zeului, Persefona, geloasă fiind pe delicata naiadă, a urmărit-o şi a îngropat-o. Impresionat de suferinţa ei, stăpânul infernului a transformat-o într-o plantă ce avea să încânte simţurile şi să aline suferinţele muritorilor. Cunoscută şi folosită ca vegetală aromatică şi de leac din timpuri imemoriale, menta surprinde şi în prezent lumea medicală cu extraordinarele sale capacităţi curative.

Contra astmului, se pune un pumn de frunze proaspete de mentă într-un lighean, se toarnă deasupra apă clocotită şi se inspiră vaporii fierbinţi. Pe lângă planta ca atare, pentru potenţarea efectului benefic, puteţi adăuga şi patru-cinci picături de ulei esenţial de mentă. În uz intern, testaţi acest ulei pe o mică porţiune de piele, iar dacă apar reacţii adverse nu-l utilizaţi.

4.INFUZIE DE LUMÎNĂRICĂ

Se opăreşte o linguriţă de plantă proaspătă cu 250 ml apă clocotită. Se lasă să se infuzeze, în cana acoperită cu o farfurioară, timp de zece minute. Se beau trei-patru doze de astfel de infuzie pe zi. Înainte de consum, se recomandă strecurarea ceaiului printr-un tifon împăturit în mai multe straturi, deoarece planta are nişte perişori mici, care pot irita esofagul.

E bine de ştiut că uleiul esenţial de lumânărică (Verbascum thapsus) are efect analgezic şi antiinflamator în caz de inflamaţii şi dureri otice. Se pare că proprietăţile s-ar datora zaharurilor şi mucilagiilor pe care le conţine. Pentru tratament, întindeţi-vă pe o parte, cu urechea afectată în sus. Puneţi două sau trei picături de ulei în canalul auditiv şi masaţi partea externă a urechii. Leacul are acţiune imediată. Repetaţi procedura la câteva ore, timp de două sau trei zile.