Tratamente naturale

pentru alergiile de primavara

 

Ce poate ajuta pentru a trata si preveni alergii de primavara

Tratamente naturale pentru alergiile de primavara

Fitoterapia

Ceaiul de muşeţel: conţine bioflavonoizi cu puternică acţiune antioxidantă, antihistaminică, şi dispune de o eficientă acţiune antiinflamatoare. Banalul ceai de muşeţel poate fi utilizat şi ca excelent remediu – sub formă de comprese – pentru ochii umflaţi şi congestionaţi, efecte cauzate de febra fânului. Compresa cu ceai de muşeţel reduce considerabil iritaţia ochilor.

Nu este de neglijat nici reţeta care sugerează uti­lizarea ceaiului de urzică combinat cu 3 linguri de miere. Ceaiul de urzică este o sursă naturală de compuşi cu acţiune antihistaminică.

 Apiterapia

Mierea poate ameliora sau chiar vindeca alergia la polenul de primăvară – cunoscută şi sub denumirea de febra-fânului -, printr-un proces denumit desensibilizare. Tratamentul constă în administrarea zilnică a 2 linguri de miere, cu circa 2-3 luni înainte de începerea sezonu­lui de alergii. Mierea conţine urme de granule de polen, un polen greu – polen entomofil -, care nu produce alergii, factorul alergen fiind inactivat de secreţiile salivare ale albinei. El desensibilizează organismul la polenul local, cel anemofil, purtat de vânt – polenul responsabil de producerea reacţiilor alergice. De cele mai multe ori se recomandă mierea locală, adică mierea produsă în zona în care locuieşte pacientul suferind de alergie, deoarece persoana suferindă poate fi alergică la un anumit tip de polen din zona în care locuieşte. Dacă nu este posibil să avem o miere locală, se poate consuma cu încredere miere polifloră, deoarece paleta de polenuri din aceasta este foarte largă şi poate conţine inclusiv tipul de polen la care se declanşează alergia.

Mierea se poate consuma ca atare, dar la fel de bine poate fi folosită pentru a îndulci un suc natural de fructe sau un cocktail de fructe exotice. Nu folosiţi miere în exces, totuşi, pentru că nu o să fiţi foarte încântaţi de adăugarea câtorva centimetri în plus în jurul taliei! Desensibilizarea cu polen recoltat de albine poate fi luată în consideraţie, consumând trep­tat, de la 1-2 granule de polen pe zi, până la o linguriţă de polen sau chiar două pe zi.

Imunoterapia este o metodă prin care seruri ce conţin polen sunt injectate înainte de apariţia sezonului de alergie, pentru a reduce simptomele acesteia. În mod absolut similar, prin tratamen­tul cu miere se introduc în organism cantităţi foarte mici de polen pentru a crea imunitate. Desensibilizarea cu miere şi mai ales cea cu polen recoltat de albine a fost făcută pentru prima oară la începutul secolului XX, în Anglia, la Spitalul Sfânta Maria din Londra.

 Dietoterapia

Tratamente naturale pentru alergiile de primavaraVitamina C este un antioxidant şi antihistaminic natural bine cunoscut, care poate fi găsit în fructele citrice – portocale, lămâi şi grapefruit. Alături de vitamina C, în aceste fructe se regăsesc şi bioflavonoidele, binecunoscute pentru puterni­cul lor efect antialergic.

Combinaţia de vitamina C şi bioflavonoide oferă un decongestionant natural şi antihistaminic pentru cei care suferă de febra fânului, şi ajută la atenuarea simptomelor în mod eficient. Dacă nu puteţi consuma multe citrice, puteţi apela la un supliment, doza zilnică recomandată fiind de 1.000 mg.

Ardeiul iute conţine o componentă activă cunoscută sub numele de capsaicină. Consumul zilnic de ardei iute (un ardei) ajută la atenu­area simptomelor febrei fânului prin asigurarea decongestionării pasajelor nazale afectate de reacţia alergică (rinită alergică).

Morcovii, caisele, dovleacul, cartofii dulci şi spanacul sunt o sursă excelentă de carotenoizi – pigmenţi naturali ce acţionează ca antioxidanţi puternici, ajutând la reducerea inflamaţiei căilor respiratorii şi întărind sistemul imunitar. Aceste legume trebuie consumate zilnic.

Usturoiul contribuie la întărirea sistemului imunitar, acţionând şi ca decongestionant, anti-inflamator si antihistaminic natural. Consumul zilnic, în diferite reţete, cu 2-3 luni înainte de începerea sezonului, conduce la atenuarea simptomelor minore ale febrei fânului. Dacă nu puteţi consuma usturoi, se pot administra capsule cu usturoi – supliment alimentar.

Ceapa: coaja de ceapă este un antihistaminic natural şi antiinflamator, dovedit că ameliorează starea generală şi simptomele specifice la per­soanele care suferă de febra fânului.

Ceaiuri din amestecuri de plante

Tratamente naturale pentru alergiile de primavaraSimptomele rinitei alergice de sezon pot fi ameliorate cu ajutorul unui ceai preparat din mai multe plante: flori de muşeţel – 40 g, trei-fraţi-pătaţi – 40 g, frunze de salvie – 10 g şi flori de levănţică – 10 g. Se face o infuzie folosind o lingură din acest amestec la o cană cu apă.

Ceaiul de trei-fraţi-pătaţi

Persoanele suferinde de astm alergic sau bronşic pot face mai des crize în această perioadă. Ceaiul şi tinctura de trei-fraţi-pătaţi pot fi de mare ajutor. Planta de trei-fraţi-pătaţi conţine compuşi salicilici, vitaminele A şi C şi tanin, substanţe cu proprietăţi sedative în cazul crizelor de tuse. În combinaţie cu alte plante, precum urzica, podbalul, coada-şoricelului, levănţică, păpădia, cicoarea sau frunzele de castan, folosite sub formă de ceaiuri sau de tincturi, trei-fraţi-pătaţi reduce reacţiile nedorite provocate de polen.

Acupunctura

Cercetările au demonstrat că acupunctura poate reduce unele simptome ale febrei fânului, cum ar fi nasul înfundat şi mâncărimea la nivelul ochilor. Un minim de 6 şedinţe de acupunctură înainte de începerea sezonului poate oferi rezul­tate foarte bune.

Un sirop de la bunica

Un sirop preparat în casă de bunicile noastre, din miez de nuci, foi de ceapă şi miere polifloră, reprezintă un excelent remediu pentru combaterea tusei, a stărilor de răceală, dar şi a simptomelor specifice febrei fânului.